Acasă » LIFE STYLE » Utile » Ce înseamnă și de unde vine expresia „mai catolic decât Papa”

Ce înseamnă și de unde vine expresia „mai catolic decât Papa”

De: Ileana Mlădinoiu 26/05/2023 | 09:36
Ce înseamnă și de unde vine expresia „mai catolic decât Papa”

În epoca de cultură modernă, cum ne place să o definim, avem convingerea că nu există om care să nu folosească aproape zilnic un proverb, o expresie, un citat, atunci când întră în conversație cu cineva ori vrea să se exprime în scris. Se ajunge până acolo, încât le compară cu o comoară de cuvinte și le preferă oricât de vechi ar fi ele. Deși create în epoci diferite, făcând la rându-i epocă, expresii precum „a se duce pe apa Sâmbetei”, „a-și da arama pe față”, „a trăi ca în sânul lui Avram”, „mai catolic decât Papa” etc. au zburat din gură în gură, s-au răspândit cu ușurință pretutindeni, instalându-se în vocabularul obișnuit al poporului român și nu numai.

Ce înseamnă și de unde vine expresia „mai catolic decât Papa”

Utilizarea expresiilor de mai sus, cărora li se pot adăuga altele, multe, foarte multe, deoarece dicționarele sunt pline, iar noi nu ne propunem să plictisim cititorii, a „cuvintelor înaripate”, cum bine le numea rapsodul antichității Homer, fac posibilă exprimarea unor gânduri, simțăminte și atitudini complexe. În același timp, aceste vorbe de duh devenite celebre au rolul de a releva fapte, întâmplări, ziceri, în ideea de a le sublinia plastic, mulțumită experienței de viață și gândirii proprii a celor care le-au dat naștere.

Printre aceste așa-zise „cuvinte înaripate”, la prima înfățișare, unele par desuete, învechite. Altele, care provin din lumea antică sau a religiei, s-ar putea prezenta ca fiind naive, ba chiar absurde. De exemplu, expresia „zilele îți sunt numărate” are la bază cartea profetului Daniel din Vechiul Testament. Înseamnă ghinion, inevitabil, nenorocire pe cale să se producă.

Semnificația expresiei

După asemenea „introducere în atmosferă”, suntem datori să ne ocupăm de semnificația expresiei „mai catolic decât Papa” și să lămurim pe deplin că nu este una de-a noastră românească, oricât ne-am dori să ne fălim cu ea.

Conform DEX, „a fi mai catolic decât papa” are înțelesul de a fi exagerat (în ceea ce face, spune, crede). Căutând să aflăm de unde se trage expresia menționată, aflăm că, de fapt, este o parafrazare (adică o exprimare amplificată prin alte cuvinte decât cele care trebuie) a vorbelor scriitorului, politicianului și diplomatului francez François-René de Chateaubriand din „La monarchie selon la Charte” (Monarhia conform Cartei). Printre altele, Chateaubriand spune: „Il ne faut pas être plus royaliste que le roi”. În traducere, înseamnă că „nu trebuie să fii mai regalist decât regele”.

Ulterior, expresia „mai catolic decât Papa” a fost tradusă în limba germană și a apărut sub forma „Päpstlicher sein als der Papst”, fără să i se schimbe semnificația.

Cu alte cuvinte, expresia „mai catolic decât Papa” este atribuită celor care, din exces de zel, vor să se arate mai aprigi, mai exigenți, mai devotați decât cei dintâi interesați în aceeași cauză.

În final, să ne aducem aminte de savuroasa replică a lui Farfuridi către Tipătescu din celebra comedie „O scrisoare pierdută”, a marelui dramaturg Caragiale, după ce ultimul îi spusese: „Nu ți se pare d-tale că te faci mai catolic decât Papa?. La care Farfuridi, cu promptitudine, îi răspunde: „Da, când e vorba de prințipuri, stimabile, da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa”.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Fost profesor de limba și literatura română și ulterior de limba franceză, având o experiență de aproape 40 de ani în învățământ. A făcut pasul către presă în anul 2004, la ziarul local Punctul pe i. A publicat articole pe diferite domenii citeste mai mult
Parteneri
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața:...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
INCREDIBIL. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar nimeni n-o crede când spune cu ce se ocupă. Cum face bani tânăra superbă
INCREDIBIL. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar nimeni n-o crede când...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Bucurie mare pentru Ileana Stana Ionescu! Soțul actriței ne-a dezvăluit marele secret
Bucurie mare pentru Ileana Stana Ionescu! Soțul actriței ne-a dezvăluit marele secret
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era a unui pacient cu septicemie”
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din Cluj-Napoca a precizat cu ce se confruntă: „Situația era a unui pacient cu septicemie”
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să suplinească lipsa acestuia. „Nu am beneficiat de prezența lui.”
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Pentru bricolaj sau renovare: Top produse Parkside (fără fir) disponibile la Kaufland
Pentru bricolaj sau renovare: Top produse Parkside (fără fir) disponibile la Kaufland
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i s-a întâmplat, de fapt, actorului
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i...
Ce mesaj a postat Florin Piersic Jr., în timp ce tatăl său este în spital: “Eu, încercând să îmi dau seama dacă… “
Ce mesaj a postat Florin Piersic Jr., în timp ce tatăl său este în spital:...
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Teo Trandafir, la un pas de moarte. Greșeala care ar fi putut să o coste viața. "De atunci am luat-o de la zero"
Teo Trandafir, la un pas de moarte. Greșeala care ar fi putut să o coste...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a consiliului miniştrilor ţării
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc...
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o diferență clară
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o...
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
BANC | ”E prima oară când fac asta”
BANC | ”E prima oară când fac asta”
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit, în plin proces de divorț
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
Anca Pandrea, măcinată de singurătate în perioada sărbătorilor. Actrița a ajuns la spital
Anca Pandrea, măcinată de singurătate în perioada sărbătorilor. Actrița a ajuns la spital
Țara în care se vorbesc peste 700 de limbi și dialecte și în care se află cea mai mare mină de aur. Este foarte populată, o mulțime de grupuri etnice trăiesc aici
Țara în care se vorbesc peste 700 de limbi și dialecte și în care se...
Cele 3 zodii peste care vine valul schimbării până la final de lună. Soarta lor nu va mai fi la fel
Cele 3 zodii peste care vine valul schimbării până la final de lună. Soarta lor...
×