Anca Serea, mesaj pentru Carmen Iohannis. Ce a spus despre ținuta purtată în Germania

Anca Serea, mesaj pentru Carmen Iohannis. Ce a spus despre ținuta purtată în Germania
Anca Serea a comentat ultima apariție a lui Carmen Iohannis/ Sursă foto: Instagram

Sâmbătă, 3 iunie 2023, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Castelul Benrath, Düsseldorf, președintelui României, Kalus Iohannis, i-a fost decernat Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg, premiu acordat în urma evaluării întregii sale cariere politice. Așa cum era de așteptat, la eveniment a venit însoțit de Prima Doamnă a României. Carmen Iohannis a intrat rapid în vizorul criticilor de modă, însă cea care a avut curaj să-și spună părerea a fost Anca Serea, care a și publicat un mesaj referitor la ținuta purtată de soția președintelui.

Pe cât de simplă și discretă este prezența Primei Doamne a României, pe atât de rafinate și elegante sunt ținutele pe care le poartă. Fie că este vorba de încoronarea Regelui Charles al II-lea (Vezi AICI imagini), fie că este vorba despre un simplu dineu, Carmen Iohannis atrage toate privirile asupra sa.

Anca Serea a comentat ținuta lui Carmen Iohannis

Vezi și: OANA ROMAN A FĂCUT-O PRAF PE CARMEN IOHANNIS, DUPĂ CE S-A AFIŞAT AŞA LA ABU DHABI: „NECOAFATĂ ŞI AVEA O CLEMĂ DE PLASTIC ÎN PĂR”

Așa s-a întâmplat și în urmă cu două zile la întâlnirea cu primarul general al orașului Dusseldorf, Stephan Keller. Carmen Iohannis a optat pentru o creație vestimentară a designerului român Maria Marinescu. O rochie roz pudră, extrem de elegantă, croită special pentru soția președintelui. Ținuta a fost completată de un set de bijuterii din aur alb cu diamante, accesorii în valoare de aproximativ 12.000 de euro.

Carmen Iohannis nu a fost lăudată doar la evenimentul din Düsseldorf, ci și în mediul online. Anca Serea este cea care și-a exprimat admirația față de doamna Iohannis. În cadrul unei postări pe Instagram, soția artistului Adi Sînă s-a declarat complet cucerită de ținuta purtată de soției președintelui României.

„O ținută elegantă și rafinată!”, a scris Anca Serea în dreptul fotografiei cu Prima Doamnă a României.

Carmen Iohannis a străluci într-o rochie roz creată de designerul român Maria Marinescu/ Sursă foto: Instagram

Carmen Iohannis a strălucit într-o rochie roz creată de designerul român Maria Marinescu / Sursă foto: Instagram

Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, rochia a fost extrem de apreciată. Materialul folosit a fost unul de calitate, în așa fel încât să nu se șifoneze prea repede, dar să nu fie nici prea rigid.

„Maria a ajuns să lucrez pentru dânsa printr-o cunoștință comună. Ea e cea care a propus acest model, iar doamnei Iohannis i-a plăcut foarte mult. Și chiar îi vine foarte bine. A fost încântată, a făcut probă. Ținuta trebuie să fie una pe măsură, nu există să creezi fără probă, la un asemenea nivel.

E o rochiță. Toată lumea a lăudat-o. Timpul pe care Maria l-a avut la dispoziție a fost foarte scurt. Dar, de acum înainte, ea și prima doamnă vor mai colabora și pentru alte ocazii. Materialul pe care l-a folosit e foarte frumos, lână cu mătase. În astfel de situații, trebuie să ai grijă ce alegi, important este nici să nu se șifoneze prea ușor. Pentru oricine e onorant să creeze pentru prima doamnă, dânsa ne reprezintă peste tot”, au dezvăluit sursele CANCAN.RO.

Vezi și: CÂT COSTĂ GEANTA PE CARE A PURTAT-O CARMEN IOHANNIS LA ABU DHABI? PREŢUL „OBRAZNIC” NU ESTE LA ÎNDEMÂNA ORICUI

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!