S-a aflat unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Cerința specială pe care a avut-o fostul președinte al României

S-a aflat unde va fi înmormântat Ion Iliescu. Cerința specială pe care a avut-o fostul președinte al României

Ion Iliescu a făcut deja demersurile necesare pentru a-și asigura veșnicia sa și a soției. Fostul președinte al României, ajuns la vârsta de 93 de ani, a ales nu doar cimitirul, ci și locul exact în care se va odihni cu cea care i-a fost alături. Pentru a nu se afla, a avut o cerință specială, dar jurnaliștii au reușit să-i dea de urmă. 

Fostul șef de stat a cumpărat locuri de veci în cimitirul Sfânta Vineri din București, cunoscut pentru faptul că aici erau înmormântați liderii comuniști, chiar pe fosta „Aleea Teilor”, actuală „Aleea comuniștilor”. A optat pentru un cavou cu marmură neagră care iese din tipare.

Cerința secretă a lui Ion Iliescu

Pentru ca nimeni să nu afle locul în care el și soția vor fi înmormântați, Ion Iliescu a cerut ca crucea să-i fie acoperită de o placă de marmură. Vreme de mulți ani, era acoperită doar cu o folie de plastic, dar pentru că mulți o dădeau jos când treceau pe acolo, s-a schimbat „directiva” pentru angajații cimitirului, potrivit Capital.

Locul în care va fi înmormântat Ion Iliescu, alături de soția sa / Sursă foto: Mediaflux

(CITEȘTE ȘI: Col(r)dr. Niță Dan Laurențiu rupe tăcerea la 12 ani distanță după ce Ion Iliescu ar fi fost la un pas să fie împușcat în cap. “S-a întâmplat în camera de arme! Domnul președinte…”)

Povestea de dragoste cu soția sa

Ion Iliescu și Elena Iliescu au aceeași vârstă, 93 de ani. S-au cunoscut de când aveau 18 ani și au decis să-și unească destinele la vârsta de 21 de ani. Inițial, mama ei nu a fost de acord, dar se pare că au luat cea mai bună decizie. Au o poveste de iubire care a trecut proba timpului, dar n-au avut parte de copii.

În cadrul unui interviu acordat în anul 2011, fostul șef al statului a fost întrebat care a fost motivul pentru care nu a devenit tată. A povestit că Nina Iliescu a avut trei sarcini toxice, iar după nu a mai putut rămâne însărcinată.

„Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie…Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut”, spunea fostul președinte pentru Adevărul.

Nu au adoptat un copil pentru că odată cu vârsta, au apărut noi și noi responsabilități și au considerat că n-ar mai avea timp. În prezent, dat fiind faptul că au 93 de ani, au dispărut șansele de a-și mai mări familia în orice fel.

(CITEȘTE ȘI: Tenebrele din biografia lui Ion Iliescu, fostul președinte al României. Secretele familiei au ieșit la iveală)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!