Oana Roman s-a scăpat în costumul de Halloween ziua în amiaza mare. Trecătorii au privit șocați la vestimentația vedetei

În cazul în care cineva se întreba: «Ce face, domnule, Oana Roman cât timp Marius Elisei se destrăbălează alături de actuala iubită?», iată cum CANCAN.RO vă servește răspunsul! Fostul soț al fiicei lui Petre Roman a fost acuzat că ar fi trecut mult prea repede peste relația cu femeia ce i-a dăruit un copil. Îndrăgostiții stau mai tot timpul plecați și se pozează non-stop, ca să vadă internauții ce iubire puternică au ei. În paralel, mama Isabelei își vede, cu sârg, de creșterea fetiței, iar noi avem imaginile care dovedesc asta!

Itinerariul Oanei Roman, dintr-o zi comună de existență, a arătat astfel: fiica pregătită și aranjată a fost dusă la școală. Între timp, mama Isabelei a putut să își facă puțin timp pentru sine. S-a văzut cu o prietenă, pe care apoi a lăsat-o în zona de nord. Cu tact, fiica ex-premierului și-a calculat timpul, pe ceas, ca nu cumva să întârzie când trebuia să își ia fiica de la școală. Zis și făcut, doar că ar fi câteva detalii importante de punctat, pe care vi le vom prezenta în cele ce urmează!

( NU RATA: CATINCA ROMAN L-A LUAT ÎN VIZOR PE MARIUS ELISEI! CE A PUTUT SĂ SPUNĂ DESPRE FOSTUL SOȚ AL SURORII SALE )

Cât timp Marius Elisei își trăiește noua poveste de iubire, Oana Roman își trăiește viața de mamă singură, după propriile reguli (Foto: CANCAN.RO)

Ținută de Halloween, ziua în amiaza mare

Desigur, ne-am putea permite o glumă. Oana Roman nu s-a costumat în cine știe ce vrăijtoare, fantomă sau personaj de film. Doar că ținuta pe care a purtat-o fosta soție a lui Marius Elisei ar putea avea valențe horror. Nu o spunem noi, ci o vor face cu siguranță criticii de modă și oamenii avizați. Atât cromatic, cât și la nivel de croi, hainele păreau din peisaje total diferite.

Fusta părea executată din hârtie creponată, iar bluza cu buline n-a fost menită să o pună în valoare pe purtătoare. Pe lângă cele două piese amintite anterior, o pereche de teniși cu talpă slim și-a făcut apariția în cadrul outfitului. Până la urmă, dacă așa a ales protagonista noastră să se îmbrace, ar fi nepotrivit să o judecăm. Doar că la Sorbona, școala aboslvită de Oana Roman, ar fi mers introdus și un scurt seminar de pregătire vestimentară. Este doar o sugestie.

( CITEȘTE ȘI: MARIUS ELISEI ȘI-A ABANDONAT COPILUL? OANA ROMAN DĂ DE PĂMÂNT CU FOSTUL PARTENER: „NU MĂ AJUTĂ ABSOLUT DELOC” )

Oana Roman se ocupă îndeaproape de educația fiicei sale și se îngrijește de Isabela, să fie dusă și luată de la școală (Foto: CANCAN.RO)

Oana Roman, lipită în permanență de telefon

Continuăm povestea, după scurta paranteză, și o plasăm pe Oana Roman în fața școlii Isabelei, de unde a venit să își ia fetița, pentru a merge acasă. După o parcare executată cu ușurință, subiectul nostru coboară din autoturism și se îndreaptă către instituția de învățământ, vorbind la telefon. Pare că s-a angajat la call center Oana Roman, pentru că pe tot parcursul activităților întreprinse alături de fiică, aceasta ține device-ul mobil la ureche.

Isabela i-a deschis portiera mamei, așteptând-o să iasă din mașină, în timp ce aceasta vorbea la telefon (Foto: CANCAN.RO)

Imediat după ce își ia fetița de la școală, cele două se urcă în mașină și merg către casă. În fața porții, dând semne de bună-creștere, Isabela coboară din crossover-ul mamei și merge să îi deschidă acesteia portiera. Surpriză, Oana Roman vorbește în continuare la telefon! Fiica pare obișnuită cu acest tip de comportament, deja, semn că mama practică des „sportul” dialogului telefonic. Cine știe, poate vorbește cu prietenele despre Marius Elisei și noua lui relație?! Ar fi un subiect bun.

( ACCESEAZĂ ȘI: APROPIAŢII NOII IUBITE A LUI MARIUS ELISEI AU LUAT FOC: „NU ÎNŢELEGEM CE FEL DE BĂRBAT FACE ASTA”. ACUZAŢII GRAVE )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!