Acasă » Știri » Pare banc cu polițiști, dar declarațiile sunt oficiale. Omul legii s-a apucat să facă vin în curtea instituției

Pare banc cu polițiști, dar declarațiile sunt oficiale. Omul legii s-a apucat să facă vin în curtea instituției

De: Luciana Polite 16/11/2023 | 20:14
Pare banc cu polițiști, dar declarațiile sunt oficiale. Omul legii s-a apucat să facă vin în curtea instituției
Un polițist făcea vin în curtea instituției / Sursă foto: Pexels

Zilele acestea, un polițist din Botoșani a fost prins în timp ce încerca să facă vin chiar în curtea sediului Poliției Orașului Ștefănești. Întâmplarea pare desprinsă din bancurile cu polițiști, dar este cât se poate de reală. Chiar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean a dat primele detalii despre eveniment.

Noul comandant al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani (IPJ), comisarul-șef Gheorghe Costân, l-a prins pe polițistul care s-a gândit să-și facă de lucru în curtea instituției. Spre „apărarea” sa, inculpatul a spus că avea locuința de serviciu în același imobil, fiind, într-un fel, ca și cum și-ar fi făcut vin în curtea sa.

„În curtea unui sediu al Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au fost identificate mai multe recipiente, în care erau struguri utilizaţi în producerea de băuturi alcoolice. Din primele verificări a reieşit faptul că acestea ar aparţine unui agent de Poliţie, care deţine o locuinţă de serviciu în curtea aceluiaşi imobil”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

(CITEȘTE ȘI: Geanina a fost prinsă furând haine dintr-un mall din Iași. Când au aflat ce job are, polițiștii au crezut că glumește)

A încălcat sau nu polițistul care făcea vin legea?

Potrivit spuselor purtătorului de cuvânt de la IPJ Botoșani, a început o cercetare disciplinară pentru a vedea dacă bărbatul a încălcat sau nu Legea 360 din 2002.

„Pentru clarificarea tuturor aspectelor, a fost declanșată cercetarea disciplinară față de agentul de poliție, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unei abateri disciplinare prevăzute în Legea 360 din 2002, privind statutul de polițist”, a spus Delia Nenişcu.

Aspecte care să țină de ce a făcut bărbatul, potrivit legii, ar fi prevăzute în:

  • Articolul 42, aliniatul D: (Polițistul trebuie)  să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituţiei din care face parte.
  • Articolul 57, aliniatul A: (Sancționare pentru) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii, profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei.

Rămâne de văzut dacă inspectorii vor considera că polițistul din Ștefănești va fi sau nu sacționat.

(CITEȘTE ȘI: Încătușați! Mega-scandal în fața restaurantului de lux din Floreasca! ”Ginerele” și ”cuscrul” lui Gigi Becali s-au încins cu polițiștii!)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș, chiar în fața angajaților
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas s-a stins după o luptă grea cu cancerul
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri pe cele aduse din import
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri...
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea, dar nu e pentru oricine
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea,...
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10 ani şi au două fetiţe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la un concert
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la...
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și în august, în Mamaia și în celelalte stațiuni de la mare
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul”  Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision 2024. Ce a scos-o din sărite pe interpreta de muzică populară
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
Drama din viața Madonnei, dincolo de succesul muzical. Cum a rămas orfană de mamă la doar 5 ani
Drama din viața Madonnei, dincolo de succesul muzical. Cum a rămas orfană de mamă la...
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta dispozitivul
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta...
×