Dovada clară că Elena îl iubește la nebunie pe Ianis Hagi și vrea ca toată lumea să știe asta

Dovada clară că Elena îl iubește la nebunie pe Ianis Hagi și vrea ca toată lumea să știe asta
Foto: Instagram

Duminică, 14 iulie, Ianis Hagi și Elena Tănase și-au unit destinele într-o nuntă spectaculoasă organizată la Palatul Știrbey. Peste 700 de invitați au fost prezenți pentru a celebra alături de tinerii miri. Evenimentul a fost animat de numeroși artiști, iar oaspeții au avut parte de un meniu deosebit, pregătit de trei dintre cei patru bucătari renumiți de la Chefi la Cuțite.

Cuplul a sărbătorit alături de 700 de invitați și a primit numeroase felicitări din partea fanilor pe rețelele sociale. La câteva zile după eveniment, Elena, soția lui Ianis, a împărtășit un mesaj emoționant pe platformele de socializare.

Citește și: AM FĂCUT CALCULUL! CÂȚI BANI A PRIMIT IANIS HAGI, ÎN TOTAL, DIN DARURILE DE NUNTĂ

Ce mesaj a transmis Elena Hagi în mediul online

Ianis Hagi și Elena au devenit oficial o familie, după ce s-au cununat religios pe 14 iulie. Cei doi și-au unit destinele civil în ziua de Crăciun și au așteptat cu nerăbdare să se căsătorească și în fața lui Dumnezeu, ceea ce s-a realizat duminica trecută.

Imediat după nuntă, soția lui Ianis și-a actualizat numele pe Instagram și a împărtășit câteva fotografii din ziua cea mare, alături de un mesaj emoționant. Tânăra, care este urmărită de aproape 40.000 de oameni pe rețeaua de socializare, și-a schimbat numele de profil în Elena Hagi, renunțând astfel la numele de fată, Tănase, și adoptând numele soțului ei.

Elena a postat câteva fotografii alb-negru de la nuntă, însoțite de un mesaj care subliniază importanța credinței în viața ei. În descrierea imaginilor, a inclus un citat biblic, pe care l-a scris în limba engleză, evidențiind astfel devotamentul ei spiritual.

Foto: Instagram

Foto: Instagram

”So they are no longer two, but one flesh. Therefore, what God has joined together, let no one separate” – Matthew 19:6 (”Căci ei nu mai sunt doi, ci un singur trup. De aceea, ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni să nu despartă”).

Internauții au fost încântați să vadă aceste momente speciale, exprimându-și bucuria și felicitările prin comentarii pline de entuziasm și admirație. Postarea Elenei a adunat aproape 80.000 de aprecieri și sute de reacții pozitive din partea urmăritorilor ei.

”Tare frumoși, să rămâneți veșnic îndrăgostiți și fericiți împreună”, ”Atât de puri… atât de frumoși”, ”Casă de piatră! Superbi amândoi”, ”Să fiți fericiți și să trăiți cea mai frumoasă poveste de dragoste”, ”Domnul să vă binecuvânteze”, au fost câteva dintre comentariile internauților. 

Citește și: DECIZIA LUATĂ DE ELENA TĂNASE, IMEDIAT DUPĂ CE S-A CĂSĂTORIT CU IANIS HAGI. GESTUL I-A LUAT PRIN SURPRINDERE PE TOȚI!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!