Donald Trump continuă amenințările privind preluarea Groenlandei și Canalului Panama. Elon Musk, postare controversată pe acest subiect

Sursa foto: Shutterstock

Președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, și-a reiterat dorința ca SUA să achiziționeze Groenlanda și Canalul Panama. În opinia sa, ambele teritorii sunt „critice” pentru securitatea națională americană.

Întrebat dacă ar exclude folosirea forței militare sau economice pentru a prelua teritoriul autonom danez sau Canalul Panama, el a declarat că nu poate da asigurări în această privință.

„Dar pot spune asta: avem nevoie de ei pentru securitatea economică”, a spus el în timpul unei conferințe de presă organizate la proprietatea sa din Mar-a-Lago, Florida.

Atât Danemarca, cât și Panama au respins orice sugestie că ar renunța la teritorii, amintește BBC.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENTARUL DESPRE MELANIA, SOȚIA LUI DONALD TRUMP, APARE ÎN CURÂND! CE NI SE VA ARĂTA DESPRE PRIMA DOAMNĂ

Postări controversate pe rețelele sociale

La doar o zi după aceste declarații, Trump a postat pe rețeaua sa, Truth Social, o imagine în care Statele Unite au încorporat deja teritoriul Canadei. Imaginea a fost postată și de aliatul lui Trump, miliardarul Elon Musk.

Acesta din urmă a avut și o reacție ironică la adresa premierului-demisionar al Canadei, Justin Trudeau, numindu-l pe acesta „guvernator” al țării, arată GÂNDUL.

Replica lui Musk a fost ironică, numindu-l pe fostul premier drept guvernator, o titulatură folosită în sistemul federal din SUA pentru a desemna cea mai înaltă autoritate a statului.

„Fato, nu mai ești guvernatorul Canadei, așa că nu contează ce zici”, a transmis șeful X.

În ultima perioadă, președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a insistat tot mai mult asupra ideii ca Groenlanda să devină teritoriu american.

Deși nu este o idee nouă, miliardarul a început să o promoveze tot mai mult, ceea ce a deranjat atât autoritățile locale din Groenlanda, cât și Danemarca, țară de care aparține uriașa insulă din nordul Oceanului Atlantic.

Chiar marți, fiul președintelui-ales, Donald  Trump Jr., a vizitat teritoriul danez, cu scopul de a promova ideile tatălui său în ceea ce privește Groenlanda.

Între timp, Comisia Europeană a evitat să comenteze direct, miercuri, afirmațiile președintelui-ales al SUA, Donald Trump, care nu a exclus posibilitatea de a recurge la mijloace de coerciție militară pentru a obține controlul asupra Groenlandei, teritoriu al Danemarcei, dar Bruxellesul a insistat pentru respectarea suveranității țărilor.

CITEȘTE ȘI: PETRECERE EXCLUSIVISTĂ LA MAR-A-LAGO: CÂT I-A COSTAT PE INVITAȚI SĂ PETREACĂ DE CRĂCIUN CU DONALD TRUMP ÎN ROL DE DJ!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!