(P) Boala celiacă, sindromul colonului iritabil și glutenul

Boala celiacă, cunoscută și sub numele de enteropatie sensibilă la gluten, este o afecțiune autoimună cronică a intestinului subțire, declanșată de ingestia de gluten, la persoanele predispuse genetic.

Ce este boala celiacă? Nu este o simplă alergie alimentară sau o intoleranță, ci o problemă medicală serioasă în care sistemul imunitar al organismului atacă propriile țesuturi.

Atunci când o persoană cu boală celiacă consumă gluten, corpul său îl percepe ca pe o amenințare. Reacția imună are loc în intestinul subțire, unde sunt atacate și distruse vilozitățile intestinale. Vilozitățile sunt structuri mici, asemănătoare unor degete, care căptușesc peretele intestinal și sunt esențiale pentru absorbția nutrienților din alimente. Distrugerea lor (numită atrofie vilozitară) duce la malabsorbție și la simptomele asociate bolii.

Deși este o afecțiune digestivă, consecințele bolii celiace se extind mult dincolo de intestin, deoarece este afectată absorbția nutrienților și acest lucru poate duce la o gamă largă de complicații de sănătate pe termen lung.

Care sunt cauzele bolii celiace

Boala celiacă rezultă dintr-o combinație complexă de factori, dar are trei cauze principale:

1. Predispoziția genetică

Principala cauză este moștenirea genetică. Aproape toți pacienții cu boală celiacă poartă anumite gene, în special HLA-DQ2 și/sau HLA-DQ8. Aceste gene influențează modul în care sistemul imunitar recunoaște glutenul.

Este important de reținut că prezența acestor gene nu garantează dezvoltarea bolii. Aproximativ 30-40% din populația generală le poartă, dar numai o mică parte dezvoltă boala celiacă.

1. Glutenul

Glutenul acționează ca declanșator. Fără prezența lui în dietă, boala celiacă nu se dezvoltă. La persoanele predispuse genetic, glutenul declanșează răspunsul autoimun care dăunează intestinului.

1. Alți factori favorizanți

Genetica și glutenul sunt obligatorii, dar ele nu sunt întotdeauna suficiente, există persoane predispuse genetic și care consumă gluten dar nu suferă de boala celiacă.

Boala poate fi declanșată, la orice vârstă, de evenimente stresante, infecții virale sau bacteriene severe (cum ar fi gastroenterita), de anumite intervenții chirurgicale la nivelul tractului gastrointestinal, sau chiar de sarcină sau naștere.

În plus, boala celiacă este adesea asociată cu alte condiții autoimune, cum ar fi diabetul de tip 1 și tiroidita autoimună.

Simptomele bolii celiace

Simptomele bolii celiace sunt extrem de variate și pot fi clasificate în manifestări digestive și manifestări extra-intestinale.

Manifestările digestive, clasice, sunt mai frecvente la sugari și copii, dar pot apărea și la adulți. Ele sunt rezultatul direct al malabsorbției și includ: diaree cronică (adesea voluminoasă, deschisă la culoare, cu miros neplăcut), durere și disconfort abdominal (balonare și crampe frecvente), greață și vărsături, scădere în greutate inexplicabilă, distensie abdominală (abdomen umflat).

Simptomele extra-intestinale, atipice, sunt mult mai comune la adulți și pot face ca diagnosticul să fie dificil, deoarece pot mima multe alte afecțiuni. Printre acestea se numără:

• Anemia – deseori cauzată de deficiența de fier sau de acid folic, din cauza malabsorbției
• oboseală cronică și slăbiciune
• osteoporoză sau osteopenie – din cauza malabsorbției de calciu și vitamina D
• dermatită herpetiformă – o erupție cutanată cu mâncărimi intense, specifică bolii celiace
• afte bucale recurente
• probleme neurologice – neuropatie periferică, ataxie
• afectarea fertilității – la bărbați și femei
• înălțime mică și întârzierea pubertății la copii

Un număr semnificativ de persoane cu boală celiacă au o formă asimptomatică (sau „silențioasă”), unde deși au atrofie vilozitară, nu prezintă simptome clare, și sunt adesea diagnosticate întâmplător, în timpul investigațiilor de rutină sau a celor pentru anemie.

Ce este glutenul și cum afectează organismul

Glutenul nu este o singură moleculă, ci un termen general care definește un complex de proteine de stocare (prolamine și gluteline) găsite în mod natural în anumite cereale, în principal grâu, orz și secară.

Pentru majoritatea oamenilor, glutenul este o sursă de proteine care este digerată normal. Pentru unii, însă, ingestia sa poate declanșa trei tipuri principale de reacții adverse, cu mecanisme de acțiune și consecințe complet diferite:

• boala celiacă – cea mai gravă formă; Organismul confundă glutenul cu un invadator și își atacă propriul țesut; aceasta duce la atrofie vilozitară, malabsorbție severă și o inflamație sistemică
• alergia la grâu – este o reacție alergică imediată la proteinele din grâu (nu neapărat la gluten), ce declanșează eliberarea de histamină, cu simptome care variază de la urticarie și probleme respiratorii la anafilaxie
• sensibilitatea la gluten non-celiacă – o afecțiune cronică, recent recunoscută, care se manifestă prin simptome gastro-intestinale și extra-intestinale la ingestia de gluten sau compuși înrudiți, în absența bolii celiace și a alergiei la grâu

Sensibilitatea la gluten non-celiacă

Sensibilitatea la gluten non-celiacă este o tulburare digestivă și sistemică, ce împărtășește multe simptome cu boala celiacă și cu alergia la grâu, însă este definită tocmai prin excluderea celor două, nefiind nici o boală autoimună, nici o reacție alergică. Este o stare cronică în care un individ experimentează simptome intestinale și/sau extra-intestinale care se îmbunătățesc rapid la excluderea glutenului din dietă și reapar la reintroducerea acestuia.

Această afecțiune nu este boală celiacă deoarece nu sunt prezente leziuni intestinale (atrofie vilozitară) și pacienții sunt, de obicei, negativi pentru anticorpii specifici, și nu este alergie la grâu deoarece nu există o reacție alergică imediată mediată de anticorpi IgE la proteinele din grâu.

Poate apărea la orice vârstă. Spre deosebire de boala celiacă, care are o puternică componentă genetică, sensibilitatea la gluten non-celiacă nu pare a fi la fel de strict legată de acești markeri genetici.

Simptomele sunt extrem de diverse și pot afecta atât sistemul digestiv, cât și alte sisteme ale corpului. Ele apar, de obicei, la ore sau zile după consumul de alimente care conțin gluten și se ameliorează rapid după eliminarea acestuia.

Cele mai frecvente simptome, adesea similare cu cele din sindromul intestinului iritabil, includ balonare, durere abdominală și crampe, modificări ale tranzitului intestinal (diaree, constipație), greață.

Mulți pacienți prezintă și simptome extra-intestinale, în general vagi, care ajută la diferențierea de alte tulburări digestive: oboseală cronică inexplicabilă, dureri de cap, dureri articulare sau musculare, erupții cutanate, anxietate sau depresie.

Singurul tratament eficient este adoptarea unei diete fără gluten, deși unele persoane pot tolera cantități mici de gluten.

Ce este sindromul de colon iritabil (SCI)

Sindromul de colon iritabil, cunoscut și sub denumirea de colon spastic sau colită mucoasă, este una dintre cele mai frecvente tulburări gastrointestinale la nivel mondial. Este o afecțiune cronică ce afectează intestinul gros (colonul), dar care nu provoacă leziuni fizice sau inflamații vizibile la nivelul intestinului. SCI este clasificat ca o tulburare a interacțiunii intestin-creier, adică este o tulburare gastrointestinală funcțională, caracterizată prin durere abdominală recurentă legată de scaun și modificări ale tranzitului.

În esență, SCI reprezintă o hipersensibilitate și o dereglare a modului în care mușchii intestinului se contractă și a modului în care creierul percepe senzațiile din intestin. Deși nu este o boală care pune viața în pericol, SCI afectează semnificativ calitatea vieții pacienților.

Care sunt cauzele posibile ale sindromului de colon iritabil

Spre deosebire de bolile inflamatorii intestinale (precum boala Crohn sau colita ulcerativă), care au cauze organice clare, etiologia SCI este complexă, fiind rezultatul unei interacțiuni anormale între mai mulți factori:

• perturbări ale motilității intestinale – intestinul persoanelor cu SCI poate avea contracții anormale, mai puternice și mai lungi (care duc la crampe și la tranzit rapid – diaree) sau contracții mai slabe (care încetinesc tranzitul, ducând la constipație)
• hipersensibilitate viscerală – persoanele cu SCI au adesea un prag de durere mai scăzut la nivelul intestinului; senzații normale (precum prezența gazelor sau a materiilor fecale) care nu ar fi dureroase pentru alții, sunt percepute ca dureroase și inconfortabile
• disfuncția axei intestin-creier – comunicarea bidirecțională dintre creier și intestin (numit și „al doilea creier”) este dereglată; stresul emoțional, anxietatea și depresia pot influența direct activitatea nervoasă la nivelul intestinului, exacerbând simptomele
• modificări ale microbiotei intestinale (disbioză) – un dezechilibru al bacteriilor benefice și dăunătoare din intestin este frecvent observat la pacienții cu SCI; acest lucru poate duce la producția excesivă de gaze, inflamație locală și sensibilitate crescută
• factori post-infecțioși – unii pacienți dezvoltă SCI după o infecție gastrointestinală severă (gastroenterită bacteriană sau virală); acest SCI post-infecțios se datorează, cel mai probabil, unei inflamații reziduale și a unei creșteri persistente a permeabilității intestinale
• factori alimentari declanșatori – deși nu sunt cauze directe, anumite alimente (cafeaua, alcoolul, grăsimile) pot declanșa simptomele

Care sunt semnele și simptomele sindromului de colon iritabil

Simptomele SCI sunt cronice și recurente, iar diagnosticul necesită prezența lor constantă pe o perioadă lungă de timp.

Durerea abdominală recurentă este simptomul cardinal și este esențial pentru diagnostic. Durerea este adesea descrisă ca o crampă sau un disconfort care este:

• asociată cu defecarea – de obicei, se ameliorează după un scaun
• asociată cu o schimbare a frecvenței scaunelor – mai des sau mai rar
• asociată cu o schimbare a formei scaunelor – lichide sau tari

Pacienții pot prezenta și simptome gastrointestinale adiacente precum balonare și distensie abdominală (senzație persistentă de plenitudine și umflare vizibilă a abdomenului), gaze intestinale (flatulență), senzația de evacuare incompletă după un scaun, prezența mucusului în scaun.

Deoarece SCI este o tulburare a interacțiunii intestin-creier, poate fi asociat cu simptome din afara tractului digestiv: oboseală cronică, migrene și dureri de cap, anxietate sau depresie.

Este important de menționat că, deși SCI este inofensiv, prezența anumitor simptome indică necesitatea unor investigații suplimentare, pentru a exclude boli mai grave (precum bolile inflamatorii intestinale, boala celiacă sau cancerul colorectal): scaune cu sânge, scădere în greutate inexplicabilă, anemie (deficit de fier), simptome care apar noaptea și trezesc pacientul din somn, istoric familial de cancer colorectal sau boli inflamatorii intestinale.

Tratamente

Tratamentul pentru boala celiacă

Tratamentul bolii celiace nu implică medicație pe termen lung, ci o modificare permanentă și riguroasă a dietei.

Dieta strictă fără gluten este singurul tratament eficient pentru boala celiacă. Scopul dietei este eliminarea completă a glutenului din alimentație, ceea ce permite intestinului subțire să se vindece și să absoarbă din nou nutrienții în mod corespunzător.

Pacienții trebuie să evite complet toate produsele care conțin grâu, orz și secară, inclusiv derivatele lor. Aceasta include pâinea, pastele, cerealele obișnuite, biscuiții și majoritatea produselor de patiserie.

Riscul contaminării accidentale (chiar și urme de gluten) este o provocare majoră. Pacienții trebuie să fie extrem de atenți la mâncarea preparată în casă și la cea din restaurante, precum și la produsele etichetate, deoarece glutenul se poate ascunde în sosuri, condimente, medicamente și chiar în produse cosmetice.

Alimentele sigure includ orezul, porumbul, cartofii, legumele, fructele, carnea neprocesată, ouăle și majoritatea lactatelor. De asemenea, sunt permise cerealele fără gluten, cum ar fi quinoa, hrișca și ovăzul certificat fără gluten.

Parte a tratamentului este și gestionarea deficiențelor nutriționale pe care mulți pacienți le prezintă, din cauza malabsorbției severe care precede acest diagnostic. Pot fi necesare suplimente de fier, acid folic, calciu, vitamina D și B12 (mai ales la începutul tratamentului), până când intestinul se vindecă și își reia funcția normală de absorbție.

Tratamentul pentru sindromul de colon iritabil

Spre deosebire de boala celiacă, tratamentul SCI nu vindecă afecțiunea, ci gestionează simptomele printr-o combinație de intervenții dietetice, modificări ale stilului de viață și, la nevoie, tratament medicamentos.

Modificările în dietă sunt foarte importante și trebuie personalizate. O metodă eficientă este dieta cu conținut scăzut de FODMAP (Oligo-, Di-, Mono-zaharide și Polioli Fermentabili), un instrument dietetic pentru reducerea simptomelor SCI, cu o rată de succes de ameliorare a simptomelor la aproximativ 75% dintre pacienți.

FODMAP-urile sunt carbohidrați cu lanț scurt, slab absorbiți în intestinul subțire. Ajunși în intestinul gros, aceștia acționează prin două mecanisme principale: atrag apa în intestin (atunci când nu sunt absorbiți, ceea ce contribuie la diaree la pacienții cu SCI) și sunt rapid fermentați de bacteriile din colon (și produc cantități mari de gaze, care duc la balonare, distensie abdominală și durere).

Dieta FODMAP nu este destinată a fi o dietă pe termen lung, ci un proces în trei faze, de obicei supravegheat de un nutriționist:

• faza 1: restricție strictă (2-6 săptămâni) – eliminarea tuturor alimentelor cu conținut ridicat de FODMAP (exemplu, grâu, majoritatea leguminoaselor, unele fructe precum merele, ceapa, usturoiul, mierea, îndulcitorii artificiali); această fază urmărește să obțină o ameliorare rapidă a simptomelor
• faza 2: reintroducere treptată – odată ce simptomele s-au calmat, fiecare grupă de FODMAP este reintrodusă pe rând, în cantități controlate, pentru a identifica care sunt cele tolerate și care declanșează simptomele individuale
• faza 3: personalizare (dieta de menținere) – pacientul revine la o dietă normală, dar limitează doar FODMAP-urile specifice pe care le-a identificat ca fiind declanșatoare, asigurând astfel o dietă variată și echilibrată pe termen lung

Tratamentul farmacologic este orientat pe simptome. Medicul poate recomanda laxative osmotice (pentru constipație), antidiareice sau agenți de legare a acizilor biliari (pentru încetinirea motilității intestinale), antispastice (pentru crampe și dureri), antibiotice neresorbabile (pentru reducerea producerii de gaze și tratarea disbiozei), și chiar antidepresive în doze mici (pentru hipersensibilitatea viscerală).

Metode de prevenție

Ambele afecțiuni afectează tractul gastrointestinal, însă strategiile de prevenire pentru boala celiacă și sindromul de colon iritabil diferă semnificativ din cauza naturii lor distincte.

Cum putem preveni boala celiacă

Boala celiacă este o boală autoimună declanșată de un factor extern (glutenul) la persoane predispuse genetic, ceea ce prevenția primară extrem de dificilă.

Cea mai eficientă metodă de a minimiza impactul bolii celiace este prevenția secundară, prin diagnosticare precoce.

Se recomandă testarea periodică a anticorpilor specifici bolii la persoanele cu risc crescut: rudele de gradul I ale pacienților celiaci (care au risc de 10-15% de a dezvolta boala) și pacienții cu alte boli autoimune asociate (ex: diabet de tip 1, tiroidită autoimună, Sindrom Down sau Sindrom Turner).

Descoperirea bolii înainte de apariția simptomelor severe permite inițierea timpurie a dietei fără gluten, prevenind astfel complicațiile pe termen lung precum osteoporoza, anemia și malnutriția.

Cum putem preveni sindromul de colon iritabil

SCI, pe de altă parte, este o tulburare funcțională, deci permite intervenții preventive bazate pe dietă și stil de viață.

Prevenția SCI se concentrează pe menținerea unui echilibru în mediul intestinal și pe gestionarea factorilor de stres.

Aproximativ 10-20% din cazurile de SCI apar după o infecție gastrointestinală acută (gastroenterită). Prevenirea SCI post-infecțios se concentrează pe tratamentul rapid și eficient al infecțiilor, și pe administrarea de probiotice pe termen scurt după o infecție intestinală, care ar putea ajuta la restabilirea rapidă a microbiotei intestinale, reducând riscul de a dezvolta SCI.

Menținerea unei microbiote intestinale echilibrate poate reduce hipersensibilitatea intestinală asociată cu SCI, așadar, o dietă variată, bogată în fibre din fructe, legume și cereale integrale, care susține o microbiotă diversă și sănătoasă, este o metodă de prevenție eficientă. Se recomandă evitarea dietelor extreme, deoarece dietele restrictive și eliminarea nejustificată a grupurilor majore de alimente pot afecta negativ diversitatea microbiană.

Conștientizarea potențialilor iritanți poate împiedica apariția simptomelor. Mesele luate în grabă și porțiile prea mari pot supraîncărca sistemul digestiv. Limitarea iritanților cunoscuți, reducerea consumului de alcool, cofeină și grăsimi excesive, mai ales la persoanele cu simptome recurente, poate fi o metodă de prevenție.

Prevenția presupune și gestionarea eficientă a sănătății mentale, deoarece stresul este un declanșator major al simptomelor SCI. Practici regulate precum yoga, meditația, și exercițiile fizice moderate pot reduce reactivitatea intestinului la stres.

Nu în ultimul rând, asigurarea unui somn de calitate și a unei hidratări adecvate ajută la menținerea unei funcții intestinale optime.

Sursa foto: Shutterstock