Dosarul care a îngrozit România: uraniul dispărut, documentele secrete și întrebarea pe care nimeni n-a mai vrut s-o pună

În urmă cu mai bine de un deceniu, România a fost scena unuia dintre cele mai tulburătoare episoade din istoria sa recentă: dispariția a zeci de kilograme de minereu de uraniu și a unor documente strict secrete din industria nucleară. Fără alarme publice, fără vinovați clari și fără concluzii definitive, cazul a fost îngropat sub tăcere. Astăzi, privit înapoi, ridică o întrebare care încă neliniștește: a fost doar neglijență sau ceva mult mai grav?

Cum au dispărut 73,5 kilograme de minereu radioactiv și planuri sensibile din industria nucleară românească, fără ca nimeni să plătească

În toamna anului 2011, România a fost la un pas de un scandal de proporții internaționale. Unul dintre acele subiecte care, dacă s-ar fi întâmplat în altă țară, ar fi ținut prima pagină luni întregi. La noi, a fost îngropat discret sub un maldăr de comunicate seci și explicații liniștitoare.

Pe scurt: au dispărut 73,5 kilograme de minereu de uraniu și, aproape simultan, documente strict secrete legate de tehnologia nucleară românească. Două fapte separate, spun autoritățile. O coincidență, ni s-a transmis. Doar că, puse cap la cap, lucrurile au început să arate… neliniștitor.

Uraniul care a ieșit pe poarta din spate

Totul a pornit de la punctul de lucru al Companiei Naționale a Uraniului din Ștei, județul Bihor. Acolo, într-un buncăr special din beton, prevăzut cu uși metalice și sisteme de securitate, erau depozitate mai multe țevi sudate, fiecare conținând minereu de uraniu.

La un control de rutină, s-a constatat lipsa a opt țevi, însumând 73,5 kilograme de minereu radioactiv.

Nu vorbim despre o șurubelniță uitată într-un colț. Vorbim despre material controlat strict, inventariat, monitorizat și raportat periodic. Dispariția a fost semnalată Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), iar poliția și structurile de securitate au fost alertate.

Reacția oficială? Calmă. Poate prea calmă.

„Potențialul de contaminare este redus, fiind vorba de minereu în stare naturală”, au transmis autoritățile.

Traducere pentru public: nu intrați în panică. Realitatea: nimeni nu știa unde ajunsese uraniul.

Documentele care au dispărut fără urmă

Ca într-un scenariu prost de film, la doar câteva luni distanță, a izbucnit al doilea episod. De data asta, la Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești. O comisie internă a descoperit că zeci de documente clasificate, unele vechi, altele extrem de importante, dispăruseră definitiv din arhivă. Nu rătăcite. Nu mutate. Ci pierdute „iremediabil”.

Lista era stupefiantă: documentații privind obținerea bioxidului de uraniu, specificații tehnice pentru combustibil nuclear, planuri de testare, propuneri de brevete, fluxuri tehnologice, documente privind combustibilul pentru reactoarele de la Cernavodă Practic, bucăți din know-how-ul nuclear românesc. SRI a intrat în anchetă. Oficial, ni s-a spus că „siguranța națională nu este afectată”. Neoficial, nimeni n-a explicat cum pot dispărea asemenea documente fără ca cineva să răspundă.

De ce era totul atât de grav?

Pentru că România nu e o țară oarecare în domeniul nuclear. Are: mine de uraniu, uzină de procesare, tehnologie proprie,centrală nucleară funcțională. Lanțul este complet. Iar într-un astfel de sistem, orice scurgere de informații este extrem de sensibilă. Specialiștii au explicat atunci, cu jumătate de gură, că: uraniul este baza combustibilului nuclear, în reactor acesta produce plutoniu, plutoniul este materialul-cheie în armele nucleare.

Nu înseamnă că România fabrica bombe. Dar informațiile și materialele dispărute erau exact cele pe care nu vrei să le vezi ajungând pe mâna cui nu trebuie. Un fizician citat la vremea respectivă spunea sec: „Dacă ai materia primă și tehnologia, restul devine doar o problemă de timp.”

Tăcerea care a urmat

Și apoi liniște. Anchetele s-au prelungit. Comunicatele au devenit tot mai rare.
Subiectul a dispărut din presă. Nu s-a anunțat niciodată public: cine a furat uraniul, unde a ajuns, cine a pierdut documentele, dacă au fost recuperate. Totul a fost îngropat sub fraze birocratice și asigurări vagi.

Astăzi, la peste un deceniu distanță, dosarul rămâne unul dintre cele mai ciudate episoade din istoria recentă a României. Un caz în care material radioactiv și informații sensibile au dispărut, iar țara a mers mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Concluzia care încă bântuie

Privit acum, cu mintea de azi, cazul nu mai pare o simplă neglijență. Ci un amestec periculos de haos administrativ, lipsă de control, tăcere instituțională, și, poate, interese care n-au ieșit niciodată la lumină. România nu a construit bombe dar a pierdut lucruri care, în mâini greșite, ar fi putut duce acolo. Iar întrebarea rămâne, nespusă, incomodă și apăsătoare: Dacă atunci s-a putut pierde uraniu și documente nucleare ce garanție avem că astăzi nu se poate întâmpla din nou?

Citește și: NASA, în alertă! O cometă uriașă amenință Pământul