Moartea lui Piron Iris Anastasia, tânăra de 22 de ani care fusese dată dispărută și căutată inclusiv prin sistemul RO-Alert, a provocat un val de emoție în întreaga țară. Cazul a ținut cu sufletul la gură mii de oameni care au urmărit apelurile lansate de familie și autorități, sperând că fata va fi găsită în viață. Din păcate, căutările s-au încheiat tragic, după ce aceasta a fost găsită fără viață în județul Ilfov, în urma unui accident feroviar.
Vestea decesului a generat numeroase reacții pe rețelele de socializare. Mii de persoane și-au exprimat regretul și au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndurerate. În același timp, cazul a stârnit și controverse, după ce în spațiul online au apărut comentarii considerate nepotrivite și lipsite de empatie, lucru care a provocat indignarea multor utilizatori, inclusiv a unor persoane publice.
Piron Iris Anastasia plecase de acasă în data de 24 iulie, iar familia a alertat autoritățile după ce nu a mai reușit să ia legătura cu ea. În încercarea de a o găsi cât mai repede, polițiștii au declanșat căutări ample și au transmis inclusiv un mesaj RO-Alert, prin care populația era rugată să ofere orice informație care ar fi putut contribui la localizarea tinerei.
Mobilizarea a fost una impresionantă. Oameni din întreaga țară au distribuit fotografia fetei și informațiile despre dispariția ei, în speranța că cineva o va recunoaște și va putea indica locul în care s-ar afla. Din păcate, după mai multe ore de căutări, speranțele s-au spulberat.
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit pe raza județului Ilfov, într-o zonă feroviară. Ulterior, în urma procedurilor medico-legale, autoritățile au confirmat oficial identitatea victimei, stabilind că este vorba despre tânăra căutată în ultimele zile.
În prezent, oamenii legii încearcă să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia. Ancheta este în desfășurare, iar specialiștii urmează să stabilească dacă este vorba despre un accident sau dacă există alte circumstanțe care au dus la decesul fetei. Până la finalizarea investigațiilor, autoritățile nu au anunțat o concluzie oficială privind cauza producerii tragediei.
Numeroși internauți și-au exprimat solidaritatea față de familia îndurerată, însă au existat și persoane care au făcut glume sau au lansat speculații referitoare la dispariția și moartea tinerei. Aceste reacții au fost aspru criticate de utilizatori, care au atras atenția că într-un moment atât de dureros este nevoie de respect și compasiune pentru cei care trec printr-o astfel de pierdere.
Printre cei care au condamnat atitudinea unor utilizatori din mediul online s-a numărat și artista Silvana Rîciu. Cântăreața și-a exprimat public regretul față de cele întâmplate și a criticat lipsa de empatie manifestată de unele persoane, subliniind că familia trece prin momente greu de imaginat și are nevoie de liniște, nu de comentarii răutăcioase sau presupuneri.
”Am fost tristă azi cand am aflat că a murit fata care a fost dată dispărută prin RO-Alert ieri. Avea 22 de ani si a fost găsită călcată de tren. Dispăruse din 24 iulie. M-au uimit câte mesaje urâte au scris unii români pe internet care „glumeau” pe seama disparitiei fetei. Doamne, câtă răutate! Eu mă gândeam ce o fi în sufletul bieților ei părinți. Doamne, e cumplit să îți moară copilul..
Nu se stie încă daca a fost un accident sau dacă fata si-a pus capăt zilelor. Apropiații au spus ca suferea de depresie”, a transmis Silvana Rîciu, pe Facebook.
VEZI ȘI: Noi detalii despre Piron Iris Anastasia. Ce spun cei care au cunoscut-o