A alungat fantoma cu otet!

• Știri
A alungat fantoma cu otet!

CREDINTA. Popa Costica sustine ca a fost vorba despre un blestem HRANITA. Pe o masa din beci stafia isi primea zilnic portia de mancare Rodica Istratie Slujbe speciale, agheasma de la mai multe biserici, mir si busuioc inmuiat in otet de mere – cu aceste ingrediente au incercat slujitorii Domnului din comuna gorjeana Berlesti sa scape de fantoma preotesei care a bagat groaza in localnici. Parintele Constantin Popescu, din comuna Berlesti, stia povestea batranei despre care CANCAN a dezvaluit ca, timp de 15 ani, a hranit stafia din casa unui paroh. Stiu legenda casei bantuite. Cred ca preotul era vinovat de ceea ce s-a intamplat. In mod sigur familia lui a fost blestemata. Cineva a vrut sa se razbune pe ei si a transformat-o pe preoteasa intr-un duh necurat, care nu le-a dat pace, povesteste popa Costica, precizand ca au mai fost cazuri asemanatoare in comuna. Nu e usor sa scapi de fantome, spune parintele, dar asta nu inseamna ca nu exista niciun leac impotriva lor. De foarte multe ori a fost solicitat, in sate, sa alunge cu ajutorul rugaciunilor stafiile care nu le dadeau pace celor vii. Prin sfestaniile facute am reusit sa le aduc linistea si sa indepartez acele duhuri rele care veneau in casele lor, povesteste preotul Popescu. In cadrul acestor slujbe, preotii folosesc apa sfintita stransa de la mai multe biserici, mir si otet de mere, ingrediente care au efecte incredibile in lupta cu spiritele rele.

A ramas pocita din cauza unui duh!

Primarul comunei Berlesti, Maria Dumitrascu, era copil cand a auzit ca in sat este o casa unde se petrec lucruri ciudate. Cunosc si eu aceasta legenda. In comuna au mai fost cazuri in care oamenii spuneau ca le sunt bantuite casele de spiritele unor apropiati care au decedat. A fost chiar si o victima a unui duh, care i s-ar fi aratat in vis, si femeia respectiva a ramas pocita, a declarat primarita din Berlesti.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta