Acasă » Știri » A fost descoperit buncărul în care se ascunde Putin! Unde se adăpostește, de fapt, liderul de la Kremlin!

A fost descoperit buncărul în care se ascunde Putin! Unde se adăpostește, de fapt, liderul de la Kremlin!

De: Maria Roșca 29/04/2022 | 20:00

Serviciile secrete occidentale ar fi descoperit buncărul în care se ascunde acum Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin s-ar fi pregătit, cu mult timp înainte, de un posibil atac nuclear. Ptuin și-a luat toate măsurile de siguranță pentru a se adăposti, atât el, cât și familia lui, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Există multe speculații referitoare la ascunzătorile lui Putin, însă treptat multe dintre ele se adeveresc. Faptul că amenință cu detonarea unor bombe chimice sau nucleare indică certitudinea unor calcule minuțioase. Nu se teme și astfel, cu siguranță, are locuri în care se poate retrage.

Președintele Vladimir Putin nu a mai fost văzut la clădirea de la Kremlin încă de pe 23 februarie, cu puțin timp înainte de invazia din Ucraina. Încă de atunci, discuțiile despre buncărele pregătite de liderul rus au început să apară. O publicație din Rusia a scris atunci despre cele două buncăre din Moscova care i-ar oferi protecție președintelui rus. La începutul acestei luni, publicaţia rusă Pravda a scris că unul dintre buncăre s-ar afla la 300 de metri sub Kremlin şi celălalt în apropiere de Universitatea de Stat din Moscova. Capacitatea acestora ar fi de peste 10.000 de persoane.

Putin, cu iubita în buncăr

Serviciile secrete occidentale ar fi descoperit că liderul de la Kremlin se adăpostește într-unul dintre buncărele imense din Moscova. Din acest loc, ar controla toate operațiunile care se desfășoară în Ucraina. Însă acesta s-ar fi asigurat că și el și apropiații săi vor avea unde să se refugieze, astfel că alături de el s-ar afla și iubita, fosta gimnastă Alina Kabaeva. Politologul Valery Solovey a fost cel care a anunțat, încă de la începutul lunii martie, că Vladimir Putin se află alături de Alina Kabaeva în buncăr:

„Aceasta este familia lui adevărată, iar Alina este capabilă să-i influențeze deciziile”.

(CITEȘTE AICI: A ÎNCEPUT RĂZBOIUL DE GHERILĂ ÎN RUSIA! „BIROURILE MILITARE DE ÎNROLARE SUNT ÎN FLĂCĂRI!”)

Un raport al specialiștilor Departamentului de Apărare al SUA, de acum doi ani, a dat o lovitură grea serviciilor de securitate de la Moscova. În raportul americanilor se anunță că sovieticii au construit un adăpost la mare adâncime chiar în centrul Moscovei și în afara orașului.

Toate aceste structuri sunt conectate printr-o rețea de metrou, care asigură o evacuare rapidă și sigură a liderilor ruși. Totodată, ei se pot deplasa rapid din birourile de la suprafață în adăposturile de sub oraș.

Se pune la cale o lovitură „direcționată chiar în locul în care se ascunde Putin”?

“Unul dintre cele mai importante adăposturi de mare adâncime este construit chiar la Kremlin, iar altul la Universitatea din Moscova. Acestea sunt la 200-300 de metri sub pământ şi pot găzdui 10.000 de persoane.

O linie specială de metrou este amenajată în anumite locuri strategice din Moscova şi duce la aeroportul”, se arată în document.

Fostul ministru al Afacerilor Interne din Ucraina, Arsen Avakov susține că acum, după ce serviciile de securitate occidentale au reușit să localizeze adăpostul antiatomic în care se ascunde Vladimir Putin, liderul nu va mai lansa o lovitură nucleară pentru că se teme să nu aibă loc o altă lovitură, chiar în locul în care el se ascunde.

„Nu trebuie să credem că nu există metode, în cazul în care toate restricțiile sunt ridicate, de a da o lovitură direcționată chiar în locul în care se ascunde Putin”, a susținut Arsen Avakov, fostul ministru al Afacerilor Interne din Ucraina.

Varianta Altai

Un alt buncăr antiatomic este cel de la Samara, aflat la 860 de kilometri de Moscova, situat pe malul de est al Volgăi. Buncărul a fost comandat de Stalin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca loc de retragere în cazul în care Moscova ar fi fost cucerită.

Pe de altă parte, presa din străinătate a susținut, în repetate rânduri, că Vladimir Putin și-ar fi mutat întreaga familie într-un “oraș subteran” din Siberia. Politologul Valery Solovey spune că este situat în Munții Altai și a fost proiectat pentru a oferi adăpost în caz de război nuclear.

(VEZI AICI: PUTIN AMENINȚĂ OCCIDENTUL: ”ACEST LUCRU LE VA DA DE GÂNDIT!”. RUSIA A LANSAT RACHETA ”SATAN”)

Republica Altai se află la peste 4.000 de kilometri de capitală iar zborul către regiunea montană ar dura aproximativ șase ore și jumătate. Călătoria cu mașina ar fi o călătorie dificilă, care ar putea dura până la 54 de ore în condiții bune, traversând Rusia de la vest la est.

Orașul subteran

Se spune că este un „refugiu pentru elită” în caz de circumstanțe neprevăzute. Sau, mai degrabă, chiar un complex subteran care ar putea găzdui câteva mii de oameni. Potrivit celor mai îndrăznețe ipoteze, până la cincizeci de mii, după cum arată unele publicații.

„În weekend, familia președintelui Putin a fost evacuată într-un buncăr special pregătit în caz de război nuclear. Acest buncăr este situat în republica muntoasă Altai.

De fapt, nu este un buncăr, ci un întreg oraș subteran, dotat cu știință și tehnologie de ultimă oră. Nu înseamnă ceva asta pentru tine? Că președintele își trimite familia în acest buncăr?”, a declarat Solovey.

Se pare că profesorul care susține că are contacte la Kremlin se referă la un complex întins, construit aparent de gigantul energetic Gazprom cu aproximativ un deceniu în urmă în districtul Ongudaysky din Republica Altai, o regiune a Siberiei care se învecinează cu Mongolia, China și Kazahstan. Observatorii au văzut mai multe puncte de ventilație în terenurile din jurul ascunzătoarei din munte și o linie de înaltă tensiune conectată la o substație ultramodernă de 110 kilovolți, suficientă pentru a alimenta un oraș mic.

„Kremlinul zburător”

Însă pentru a se deplasa de la un buncăr la altul, președintele Vladimir Putin poate fi transportat cu unul dintre avioanele sale sau cu mașina lui, sedanul Aurus Senat.

Aparatul Iliușin 96-300 PU, „Kremlinul zburător” al lui Putin, este echipat cu o tehnologie de comunicații și un sistem care împiedică detectarea de către radar. Totodată, avionul are un sistem de apărare antirachetă și o capsulă de urgență în cazul unei situații de criză. În plus, la bordul navei există o sală de fitness, o sală de mese, dușuri și o mică stație de prim ajutor.

(NU RATA: VEDETE PRO ȘI CONTRA LUI VLADIMIR PUTIN. PERSONALITĂȚILE PLANETEI S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE)

Mașina Aurus Senat, dezvoltată special pentru Vladimir Putin sub numele de cod „Proiectul Korteș”, are 6,63 metri lungime, doi metri lățime și 1,70 metri înălțime. Este echipată cu un motor Porsche V8 de 4,4 litri, are 600 CP și atinge o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră. Mașina este blindată și cântărește 6,5 tone.

Documentarea a fost realizată de Gândul.ro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Bancul zilei | Cum miroase femeia perfectă, de fapt
Bancul zilei | Cum miroase femeia perfectă, de fapt
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns...
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Câte operații are Sofia Vicoveanca! Artista în vârstă de 82 de ani a dezvăluit secretul frumuseții
Câte operații are Sofia Vicoveanca! Artista în vârstă de 82 de ani a dezvăluit secretul...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă. „Primul sărut e urât să fie dintr-o provocare.”
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 15 mai până la finalul anului. Noroc, bogății, relații noi și multe oportunități pentru acești nativi
Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 15 mai până la finalul anului. Noroc,...
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă. Trebuie dus la Viena, în regim de maximă urgență
Un medic clujean rupe tăcerea despre starea lui Florin Piersic: Manopera este extrem de riscantă....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Se CONFISCĂ totul. Legea care se aplică în toată România. Românii au interzis
Se CONFISCĂ totul. Legea care se aplică în toată România. Românii au interzis
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Finalistul Zannidache, acuzat că a trișat la Survivor All Stars: „Ai rupt contractul și vin clauzele peste tine!”
Finalistul Zannidache, acuzat că a trișat la Survivor All Stars: „Ai rupt contractul și vin...
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
Anamaria Prodan, reacție dură după ce s-a spus că Reghe vrea să îl cheme pe Dan Alexa ca martor împotriva ei: „Nu pot da valoare oricui…”
Anamaria Prodan, reacție dură după ce s-a spus că Reghe vrea să îl cheme pe...
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...