A operat pe cord un bebelus de 660 de grame

• Reportaj
A operat pe cord un bebelus de 660 de grame

Premiera mondiala. Chirurgul iesean Eugen Sandica a lucrat cu bisturiul si lupa, din cauza ca inima Samirei era cat o aluna Suzana CHELARU Medicul Eugen Sandica, seful Departamentului de Chirurgie Cardiaca Infantila din cadrul Clinicii de Cardiologie a Universitatii din Rostock, Germania a condus o echipa de chirurgi care a reusit o premiera mondiala: o operatie pe cord deschis unei fetite nascute prematur, care cantarea doar 660 de grame. Niciun copil cu o greutate sub 1.000 de grame nu a mai suportat o astfel de interventie pana acum. Micuta Samira s-a nascut prematur, la 22 de saptamani, impreuna cu fratele ei geaman, Kjeld, care cantarea 700 de grame. Ambii copii ai familiei Lowenherz au fost adusi pe lume cu malformatii ale inimii, iar fratele fetitei a trecut si el printr-o operatie pe cord. Potrivit presei germane, medicii au fost nevoiti sa o opereze pe micuta sub lupa, intrucat nu masura mai mult de 30 de centimetri, inima sa era cat o aluna, iar intregul volum de sange al Samirei ar fi umplut un pahar de vin. Principala problema a fost lipsa unei aparaturi medicale care sa se preteze la dimensiunile foarte mici ale pacientului. „Totul era extrem de mic. Am fost nevoiti sa oprim inima micutei, timp de doua minute. In acel moment am fost cu totii foarte incordati”, a declarat dr. Sandica presei germane. Operatia Samirei a durat 90 de minute si a fost un succes. Medicul Eugen Sandica a lucrat, timp de mai multi ani, la Clinica de Cardiologie de la Iasi, iar din toamna anului trecut s-a stabilit in Germania.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Click.ro
După vânzarea Kanal D, Dan Negru vorbește despre viitorul televiziunii! Anunț-bombă despre Revelion: „Cândva voi reveni!”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam