Actorul Eugen Cristea asteapta, ca un politist american, un ceas de aur, la implinirea varstei de 60 de ani! „Nu stiu la ce usi sa bat si ce bani sa dau pentru a fi mai des difuzat”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Reporter: Ce preferati intre folk, blues si chitara clasica?

Eugen Cristea: Blues e pe sufletul meu. Muzica e marea mea pasiune, pretind ca ma si pricep putin.

Rep.: De cand cantati?E.C.: Din liceu, din 1967. Cred in epoca aia, anii ‘60, anii ‘70, cand cred ca muzica a atins apogeul. Tot ce a urmat, cu foarte mici exceptii, e ciuruc. Incepand de la Depp Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, The Beatles, toate aceste trupe chiar au avut ceva de spus. Probabil ca era o perioada mai linistita, se mai citea filosofie, o transpuneau pe muzica. Ca orice Berbec care se respecta, imi place sa fac treaba bine. Sigur ca nu stiu la ce usi sa bat si ce bani sa dau pentru a fi mai des difuzat, desi foarte multi colegi imi spun ca mai asculta noaptea pe diverse posturi de radio. Am patru discuri inregistrate, iar noi doi (adica impreuna cu sotia lui, Cristina Deleanu, pe care a vazut-o prima data intr-un spectacol, la Iasi, pe cand avea 12 ani – n.red.) avem unul impreuna. Am incropit o trupa, care nu suna rau deloc, Eugen Cristea Band.Ultimele concerte au fost realizate in scopuri caritabile, dar sala a fost inchiriata pe banii mei. E atat de greu si de neplacut sa te rogi de cineva sa te ajute… Toti vor chirii mari. Deja ne-am saturat.

Rep.: Dvs. compuneti muzica si versurile?E.C.: Nu, numai muzica.

Rep.: Sunteti scriitor, traducator, fara sa mai vorbim de muzician si actor…E.C.: Pai, asta e problema, fac mai multe si trebuia sa fiu mult mai bogat. Nimeni nu ne-a dat niciodata nimic, noi a trebuit tot timpul sa ne luam. De exemplu, servesc Teatrul National de 32 de ani, dar in ultimii sase ani, de cand e o anumita conducere, nu se mai leaga lucrurile si chiar nu inteleg de ce. Astept sa vad in aprilie, cand implinesc 60 de ani, poate imi trimit macar o felicitare sau macar un ceas aurit cum li se trimite in America politistilor cand ies la pensie (rade).

„Suntem doar batuti pe o placuta, ca la cavou”

Rep.: Sunteti societar de onoare al teatrului, nu?E.C.: Raspunsul este da. Si?! Eu vreau sa-l onorez in continuare, dar… Acest titlu a fost acordat de alti directori si cu asta am spus tot.

Rep.: Este doar un titlu si atat?! In Dictionarul explicativ scrie ca societarul de onoare „primeste salariu pe tot timpul vietii din partea teatrului la care este angajat”.E.C.: A, cum erau artistii emeriti, artisti ai poporului, dar acum nu exista niciun echivalent. Suntem doar batuti pe o placuta, ca la cavou, auriu pe alb, in marmura, si scrie numele si anii in care am fost facuti societari.

Rep.: Unde mai jucati?E.C.: Anul trecut am fost in turnee cu „Cinci acte de dragoste” (piesa de Moshe Yassur, realizata pe cont propriu, montata in 15 zile), pe care am jucat-o si la Muzeul Taranului Roman. Am colegi de teatru, fosti colegi de cabina care au ajuns directori de teatru in Bucuresti care se tem, probabil, sa gazduiasca spectacolul. Imi raspund „da, da, sa vedem”. Ar trebui sa facem statistici, sa intrebam publicul. Numai ca, vedeti, competitia nu este facuta de-a corectelea in acest capitalism de rahat, e pe usa din dos, cu aceleasi spagi, poate chiar mai dure decat inainte…

Red.: Cum ati ajuns ca la 9 ani sa faceti teatru radiofonic?E.C.: Nu este vorba de noroc, e vorba tot de munca. Responsabil de asta este tatal meu, Dumnezeu sa-l ierte, care m-a luat de mana intr-o zi si m-a dus pur si simplu la radio. Eram pusti, in pantaloni scurti. Mi-au spus sa zic o poezie. Au ras toti si de a doua zi a inceput treaba.

Rep.: Aveti o experinta mai bogata decat multi seniori ai teatrului romanesc la cei peste 50 de cariera radiofonica, nu?E.C.: Am prins absolut toti regizorii mari, de la Constantin Moruzan, Paul Stratilat, Mihai Pasca, care era cu „Clubul voiosiei”, Titel Constantinescu, Cris