30 de tineri români ar fi sosit pe aeroportul din Bruxelles, înainte de atentatul cu bombă. Aceştia sunt de negăsit după ce s-a instalat haosul

• Știri

Din spusele Mariei Grapini, eurodeputatul aştepta în dimineaţa de marţi un grup de 30 de tineri români, din judeţele Timiş şi Galaţi. Aceştia ar fi ajuns pe aeroportul Zavantem, chiar înainte să se instaleze teroarea în rândul pasagerilor, în momentul în care s-au produs exploziile. Potrivit news.ro, Maria Grapini ar fi încercat să îi contacteze pe aceştia, însă fără succes, fiindcă probabil odată ce s-a instalat haosul, niciunul dintre tineri nu a mai răspuns la telefon.

„Au ajuns la ora 9.00, ora din Belgia, pe aeroport. De atunci nu am reuşit să dau de ei. Am trimis acolo doi asistenţi de-ai mei. Aştept veşti de la ei“, a povestit Maria Grapini. Totodată, europarlamentarul mai spunea că a ajuns în Bruxelles încă de luni seară şi a aflat în această dimineaţă, de la televizor, că s-au produs exploziile.

Mai mult decât atât, în urmă cu puţin timp au fost confirmate şase explozii la Bruxelles, iar patru dintre ele s-au produs la staţia de metrou Schuman, din inima Belgiei. Această staţie este localizată în apropiere de instituţiile Uniunii Europene. În aceste clipe, în Bruxelles este un nivel de alertă ridicat la cel mai mare grad posibil.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro

Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro

EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24

„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24

Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania