Catolicii sărbătoresc Paştele! Cu ce este diferit faţă de Paştele ortodox

• Știri
Catolicii sărbătoresc Paştele! Cu ce este diferit faţă de Paştele ortodox

Slujba de Înviere

La ortodoxi ţine aproape întreaga noapte de sâmbătă spre duminică. După ce, la miezul nopţii, credincioşii sunt chemati să ia Lumina sfântă, slujba continuă până la orele trei sau patru dimineaţa. La catolici, slujba se termină la miezul nopţii.

Postul Paştelui

Catolicii au un post mai blând, fiind permis consumul de ouă, lapte sau brânză. Cu excepţia dezlegărilor la peşte, de două ori pe durata Postului, ortodoxii care ţin Postul nu au voie să consume nimic de origine animală (carne, ouă sau lactate).

Calendarul

De la Marea Schisma a Bisericii creştine, din 1054, Paştile se sărbătoresc după calendare  diferite. Catolicii calculează data Paştelui bazându-se pe luna plină ecleziastică şi o dată fixă, stabilită de tabele bisericeşti,  pentru echinocţiul de primăvară. Ortodoxii  stabilesc data Paştelui în funcţie de luna plină astronomică  şi data reală, din punct de vedere astronomic, a echinocţiului de primavară. În ultimele trei decenii, Paştile catolic si ortodox au ”căzut” de trei ori în aceeaşi zi.

Procesiunile

În ţările catolice au loc procesiuni care evocă lumea antică din vremea lui Iisus. Actori în costumele personajelor biblice străbat în tăcere, la lumina faclelor, străzile centrale, într-o procesiune ce evocă Drumul Crucii. De asemenea, se desfăşoară procesiuni de Florii.

Povestea lui Dan Ciachir

Scriitorul Dan Ciachir a povestit în cartea sa „Drumul cel mai scurt spre tine însuţi” despre o călătorie de-ale sale în Malta când Paştele ortodox a coincis cu Paştele catolic.

„În aprilie 1990, la trei luni după prăbuşirea regimului care mă împiedicase să ies în lume, am făcut o splendidă călătorie de 12 zile în Malta, care s-ar putea să rămână cea mai frumoasă din viaţa mea. Paştele ortodox a coincis în anul acela cu cel catolic. În Vinerea Mare, seara târziu, am avut prilejul să văd desfăşurându-se în La Vallet procesiuni de un tulburător realism mistic: la lumina torţelor, pe străzile înţesate de privitori, într-o tăcere adâncă, treceau nişte oameni îmbrăcaţi ca pe vremea românilor, întruchipând pe Iisus, personaje avanghelice, ucenici de-ai Săi, pe Pilat din Pont, pe Ana, pe Caiafa… Era o atmosferă care te făcea contemporan Ierusalimului de acum două milenii. Cu câteva zile în urmă, în Duminica Floriilor, fusesem într-o biserică de pe cealaltă insula malteza, Gozo – ocazie să merg cu vaporul pe Mediterană cateva mile, de unde m-am întors cu o crenguţă de măslin. Însă această călătorie a fost rodul unei întâmplări sau mai degrabă unui dar de la Dumnezeu„, îşi aminteşte scriitorul Dan Ciachir.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!