Fost ministru de interne, 3 ani de închisoare cu executare! Despre cine este vorba!

• Știri
Fost ministru de interne, 3 ani de închisoare cu executare! Despre cine este vorba!

Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului şi consilier prezidenţial a fost condamnat joi de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea continuată de trafic de influenţă. Instanţa a menţinut în acelaşi timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar şi măsura controlului judiciar. Inculpat în acelaşi dosar şi sub aceeaşi acuzaţie, fostul deputat Mihai Banu a primit din partea instanţei o pedeapsă constând în trei ani şi jumătate de închisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei, menţinerea măsurilor asiguratorii de sechestru în cuantumul sumei propuse pentru confiscare şi a controlului judiciar. Gabriel Berca şi Mihai Banu mai au de plătit şi câte 2.500 de lei cheltuieli de judecată. Cei doi, trimişi în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanţă. Avocaţii celor doi foşti demnitari au declarat pentru Agerpres că vor înainta Apel la decizia instanţei Curţii de Apel Bacău, în următoarele zece zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, de la omul de afaceri băcăuan Viorel Rusu suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către primăria comunei băcăuane Ardeoani. Banii ar fi fost necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate chiar de firma omului de afaceri denunţător în respectivul dosar. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!