Procurorii i-au pus cătuşele şoferului epileptic!

• Știri
Procurorii i-au pus cătuşele şoferului epileptic!

Tânărul de 27 de ani a fost reţinut, joi, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca vineri instanţa să decidă cu privire la propunerea de arestare preventivă a acestuia. Bărbatul este internat de la producerea accidentului, fiind audiat în spital.

Accidentul a avut loc, pe 4 aprilie, la ora 06.40, pe şoseaua Râmnicu Sărat din Brăila.

În urma accidentului, cinci persoane, un bărbat şi patru femei, cu vârste cuprinse între 37 şi 52 de ani, aflate într-o staţie de autobuz din Brăila şi-au pierdut viaţa după ce au fost lovite de maşina condusă de tânăr, iar acesta şi o altă femeie, de 47 de ani, tot din Brăila, care aştepta şi ea autobuzul, au fost răniţi, arată news.ro. Imediat după accident, şoferul, în vârstă de 27 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, unde a fost supus mai multor teste, iar unul dintre acestea – cel de urină – ar fi ieşit pozitiv, indicând consumul unor substanţe cum ar fi amfetamina/benzodiazepina/cannabis, declara atunci purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Alina Neacşu. Astfel, probe biologice au fost trimise la IML Iaşi pentru a se stabili dacă şoferul consumase droguri sau medicamente.

Alina Neacşu mai spunea că tânărul s-a prezentat, în 30 septembrie 2015, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în urma unei convulsii, dar că acesta nu se află în baza de date a spitalului ca fiind bolnav de epilepsie, fapt care nu exclude însă diagnosticul.

La sfârşitul săptămânii trecute, tânărul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiind internat la Terapie Intensivă în Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Brăila.

Luni, Institutul de Medicină Legală din Iaşi anunţa că tânărul nu a consumat alcool sau droguri, ci un medicament anticonvulsivant şi analgezice. Cazul a intrat şi în atenţia inspectorilor de muncă din Brăila, în condiţiile în care tânărul se ducea la serviciu în momentul în care a provocat tragedia şi este considerat accident de muncă. Şoferul care a provocat accidentul este angajat ca agent de pază la o firmă din Brăila. El este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În urma cercetărilor făcute la locul accidentului de poliţişti şi procurori, s-a stabilit că tânărul, care conducea un autoturism Renault Megane, „pe fondul vitezei excesive şi al deplasării pe contrasens, a încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a virat brusc stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând direct într-o staţie de autobuz unde a lovit un grup de persoane”, se arăta într-un comunicat transmis de Biroul de informare şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!