Adormirea Maicii Domnului – Traditii si superstitii, pastrate cu sfintenie in popor

• Știri
Adormirea Maicii Domnului - Traditii si superstitii, pastrate cu sfintenie in popor

In randul credinciosilor, sarbatoarea este cunoscuta si printr-o serie de traditii si obiceiuri pe care oamenii de la sate le respecta cu sfintenie.

Adormirea Maicii Domnului sau Santamaria Mare, una dintre marile sarbatori ale bisericii crestine, praznuita in 15 august, marcheaza trecerea de la vara la toamna si totodata Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Sfanta Maria este sarbatoare libera legala, iar 4 milioane de romani sunt liberi azi.

Sfanta Maria

In dimineata acestei zile, femeile merg la biserica si impart struguri, prune, faguri de miere, apoi merg in cimitir pentru a tamaia mormintele. Taranii care au vii mari obisnuiesc ca acum sa tocmeasca pandarii sau paznicii pentru a le pazii.

Tot de la aceasta data, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati. Se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa.

Sfanta Maria

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana¬turile de toamna.

In aceasta zi erau adunate ultimele plante de leac, iar florile se pun la icoana Fecioarei Maria, pentru a fi bune de leac.

Ziua Marinei

In 15 august este celebrata si Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul marii, dar si in orasele dunarene sunt organizate ample serbari.

Sfanta Maria

Astfel, de Ziua Marinei Romane, au fost organizate festivitati in garnizoanele Constanta, Braila, Bucuresti, Galati, Mangalia, Sulina, Timisoara si Tulcea, prin ceremonii militare si religioase.

R.O.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!