Adrian Teleșpan, declarații sincere despre orientarea sa sexuală

Publicat: 26/03/2019 | 15:26
Adrian Teleșpan, declarații sincere despre orientarea sa sexuală

Adrian Teleșpan a plecat cu prietena sa, Ana Morodan, bloggerita cunoscută sub numele de ”contesa digitală”, într-o aventură extremă în Asia. Cei doi fac un cuplu controversat, criticat de multe ori de ceilalți participanți la aventură. 

Adrian Teleșpan, cunoscut și pentru cartea sa, ”Cimitirul”, nu are complexe atunci când vorbește despre orientarea sa sexuală.

„Eu nu fac deosebire între homosexuali şi heterosexuali în ceea ce priveşte rolul de părinţi şi am să-ţi spun şi de ce. Din punctul meu de vedere, orice om indiferent de orientarea sexuală, ar trebui să ceară părerea unui specialist înainte de a face copii. Nu toţi oamenii sunt pregătiţi să aibă copii. Eu ştiu oameni chiar din generaţia mea care au făcut un copil fără să fie pregătiţi. Şi nu le este bine nici lor, nici copilului”, a spus el pentru life.ro.

Adrian Teleșpan și Ana Morodan

S-ar căsători cu un bărbat

Adrian Teleșpan nu ”a dat-o pe după plop”, ci a fost tranșant.

„Da, dacă aş avea cu cine, da. E la fel şi ca la heterosexuali: teoretic te căsătoreşti doar dacă ştii că vrei să faci asta cu adevărat! (…) Nu mi se pare că aduce un surplus de bine într-o relaţie. Dacă doi oameni sunt fericiţi împreună, două acte n-or să le schimbe cu nimic viaţa, cu toate astea, vezi tu, le-o schimbă, pentru că foarte mulţi devin extrem de închistaţi în treaba asta şi sunt foarte copleşiţi cumva de actul în sine… Vorbesc de cupluri de heterosexuali pe care îi cunosc”, a spus Teleșpan pentru aceeași sursă.