Alertă în Capitală legată de „Balena albastră”! Firea ia măsuri

• Știri
Alertă în Capitală legată de "Balena albastră"! Firea ia măsuri

„Am primit mai multe alarme. Unele false, altele reale cu privire la elevi care joacă acest joc. S-au început mai multe acţiuni. Am vorbit cu doamna ministru de Interne, Carmen Dan. Trebuie să ne unim forţele. Unele acţiuni vor fi comune pentru a trage un semnal de alarmă. Până acum nu s-au ajuns la situaţii grave, dar se poate întâmpla, Doamne fereşte, în orice moment. Vor fi alături de noi sportivi care le vor vorbi elevilor. Vom invita personalităţi simpatizate de copii. Mesajul nostru trebuie să fie simţit şi să ajungă la sufletul copiilor. Trebuie să le atragem atenţia că jocul Balena Albastră îi poate aduce pe altă lume, din păcate”, a declarat primarul general al Capitalei Gabriela Firea.

Un joc virtual perfid, popular la început numai printre adolescenţii din Rusia, s-a extins la nivel global şi a ajuns şi în România, unde are deja câteva sute de jucători. Jocul este extrem de periculos pentru că finalul este… sinuciderea jucătorului!

Jocul a început să facă victime şi la noi, după ce s-a răspândit în estul Europei.

Jocul „Balena Albastră”, ce constă într-o suită de „sarcini” date jucătorului de anumite „călăuze”, a fost iniţiat de un rus cu numele de Phillipe Budeikin. Acesta a creat opt grupuri dedicate pe reţeaua socială VKontakte. Jocul în sine mizează pe o provocare psihologică: cu un anunţ pe una dintre paginile oficiale ale jocului de pe VKontakte, potrivit căruia sunt interesaţi să joace „Balena Albastră”, tinerii pot adera la grupurile care promovează conceptul. Adolescenţii sunt contactaţi imediat după înscriere de „călăuze”. Ulterior, timp de 50 de zile, primesc câte o sarcină de îndeplinit, una mai sinistră decât alta: li se cere, de exemplu, să se automutileze pe antebraţ, unde să deseneze o balenă cu o lamă de bărbierit. Mai sunt provocaţi să se trezească la ora 4.20 şi să vizioneze un film de groază sau să se plimbe, în echilibru, pe marginea unei clădiri. Ultima sarcină este sinuciderea, prin metode diverse. Jocul morţii s-a răspândit puternic atât în spaţiul ex-sovietic, cât şi în Estul Europei sau în Occident. Ucraina, Letonia şi Republica Moldova au înregistrat cazuri recente de sinucideri la adolescenţi care şi-au postat pe conturile personale de pe platformele sociale simbolurile provocării.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!