ALERTĂ METEO! Ploi şi ninsori în toată ţara! Până când ţine avertizarea

De: Cancan
Publicat: 08/12/2017 | 16:01

Potrivit ANM, sâmbătă dimineaţa se vor înregistra precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării, la munte acestea fiind îndeosebi ninsori. Până duminică seara, aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul şi centrul ţării, sâmbătă vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor fi şi condiţii de polei.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70 – 90 de kilometri pe oră, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea redusă. Intensificări temporare vor fi şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice şi sudice, unde se vor atinge 50 – 70 de kilometri pe oră.

Informarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie este în vigoare de sîmbătă de la ora 8.00 până duminică la ora 20.00.