Alexandra Dinu, despre mutarea în S.U.A: „Am vrut să renasc după o perioadă grea. Fiul meu suferise două operaţii pe inimă!”

Poze
Alexandra Dinu, alături de Mario

Alexandra Dinu a vorbit despre motivul care a determinat-o să părăsească Italia, pentru a începe o viaţă nouă la Hollywood. În Statele Unite ale Americii, superba blondă s-a bucurat de un real succes. A jucat deja alături de Pierce Brosnan şi Dave Bautista în thriller-ul „Final Score“ şi împreună cu John Malkovich, Antonio Banderas şi Adrien Brody în thriller-ul „Bullet Head“.

Căutam, într-un mod sau altul, o renaştere. Acest lucru se întâmpla după o perioadă foarte grea. Fiul meu, Mario, suferise două operaţii la inimă, timp în care i-am acordat toată atenţia. Au fost doi ani în care am anulat tot, practic m-am anulat pe mine, iar la finalul lor m-am regăsit foarte obosită şi confuză. Oricum, eu am fost întodeauna adepta schimbărilor şi orice schimbare este o evoluţie pentru mine. Nu am plecat în America în căutarea rolului vieţii. Acesta poate veni de oriunde acum pentru că nu mai există graniţe în cinematografie. America este, pur şi simplu, doar o nouă etapă din viaţa mea“, a povestit Alexandra Dinu, pentru „Elle”.

Despre America, Alexandra Dinu a mărturisit că este foarte diferită de Europa, mai ales în mentalitate: „E o diferenta culturală extrem de mare între Europa şi America, iar în L.A. există o superficialitate chiar mai mare decât în alte oraşe din Statele Unite; aici totul este bazat pe «Star System». Trăind aici am realizat că această diferenţă culturală este mult mai mare decât mi-o imaginasem. Senzaţia iniţială a fost că acest oraş îţi poate mânca sufletul. Oamenii sunt mai puţin profunzi în modul de a gândi şi în relaţiile interumane. În lumea filmului, presiunea este foarte mare şi este foarte mult dezechilibru”.

 

„Adrien Brody este un suflet frumos”

Adrien e un suflet frumos, o persoană specială. Mi-a placut la nivel uman foarte mult. Îl admiram ca actor înainte de a juca împreună, însă m-am bucurat să-l descopăr ca om. E profund, un artist în adevăratul sens al cuvântului. În scenariul de la „Bullet Head“ există şi o scenă de sărut, pentru că este vorba despre o poveste de dragoste. Am avut însă timp să discutăm, să vorbim despre rol, chiar să ne cunoaştem cu câteva zile înainte, iar pe set totul a decurs foarte bine“, a mai spus Alexandra.

 

 

Angie Voicu

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Click.ro
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
Gandul.ro
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale