Celebra actrita Stela Popescu are, de ieri, propria stea pe Aleea Celebritatilor din Bucuresti. Mai multi actori, dar si oameni simpli i-au cantat "La multi ani", iar Alexandru Arsinel a spus ca ea "e o stea de cand s-a nascut".
Stela Popescu a primit si placheta orasului din partea Primariei Capitalei, in semn de apreciere pentru efortul depus in slujba teatrului. Steaua a fost dezvelita in prezenta a numerosi actori si prieteni, precum Alexandru Arsinel, Monica Davidescu, George Mihaita sau Ion Dichiseanu. Ea le-a multumit tuturor celor care au influentat-o ca om si ca artista, incepand cu familia ei pana la profesori. „Ti se da sentimentul ca nu ai trait degeaba”, a spus Stela Popescu. Alexandru Arsinel a declarat ca actrita „a fost condamnata sa ajunga o stea de cand s-a nascut”. Pana acum, 13 personalitati ale scenei au cate o stea in Piata Timpului.