Alexandru Papadopol a recunoscut totul: „Sunt destul de fluctuant ca stare. Mi-e teamă că nu voi mai avea din ce trăi”

Actorul a fost în atenția pubicului în ultima perioadă din cauza problemelor avute în căsnicia cu Ioana Ginghină, care s-a terminat în această vară. Actorul a vorbit depsre personajul pe care îl interpretează și a recunoscut care este cea mai mare frică a lui.

„Abia după startul filmarilor, mi-am dat seama că interpretez un rol greu. Dar asta m-a incitat. Nu era vorba de o experienţă simplă, ci de una extrem de profundă. Or, pe un actor, tocmai asta îl atrage. Eu, mulţumesc lui Dumnezeu, n-am pierdut pe nici unul dintre apropiaţii mei, aşa că pentru a înţelege cat mai profund personajul, am apelat la oameni care au trecut prin drama unor decese fulgerătoare. Ei mi-au dat o viziune a ceea ce ar trebui să construiesc. Am înţeles care este starea de spirit a unui astfel de om: o pustietate sufletească, şi mai acut resimţită de un om profund şi sensibil, aşa cum e arhitectul pe care îl încarnez”, declara Papadopol, în Formula AS, despre personajul său.

„Sunt destul de fluctuant ca stare: când mă cuprinde curajul, când îmi ascult mai degrabă temerile”. Întrebat de ce anume îi este frică. Papadopol a răspuns: „Uneori, mi-e frică de ziua de mâine. Mi-e teamă că nu voi mai avea din ce trăi. Apoi, îmi revin şi îmi aduc aminte ce mi-a spus Sebastian Papaiani: „Timpul de-aia e făcut: ca să mergi cu el!”. Dar adevărata mea angoasă e legată de părinţii mei: mi-e teamă să nu se îmbolnavească, sa nu paţească ceva, Doamne fereşte, ceva. Aşa că, până la urmă, cea mai aprinsă dorinţă a mea e sa fim cu toţii sănătoşi. Să ne putem bucura de timpul pe care ni l-a îngăduit Dumnezeu şi să nu ne amorţeasca sufletele”.

Alexandru Papadopol și noua iubită, Adriana Irimescu, împreună și pe platourile de filmare

În vârstă de 44 de ani, Alexandru Papadopol a obținut rolul principal într-un nou serial, care va apărea în curând la HBO. Noua iubită, Adriana Irimescu, joacă și ea în același film, însă, într-un rol secundar. Astfel, cei doi se bucură de enorm că pot petrece timp împreună chiar și atunci când muncesc sau în pauzele făcute pe platourile de filmare pentru noua peliculă.

Având în vedere că este ocupat cu noul proiect, Alexandru Papadopol va putea abia din noiembrie să petreacă mai mult timp alături de Ruxi, fiica lui și a Ioanei Ginghină. Vă reamintim că actorul și fosta soție s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru “Numai iubirea” – prima telenovelă românească.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Click.ro
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Gandul.ro
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”