AMI a avut parte de un moment umilitor în copilărie, care i-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna. Tatăl vedetei a venit la ea la şcoală şi i-a făcut-o în faţa tuturor colegilor.
Cântăreaţa îşi aminteşte cu drag de momentele frumoase prin care a trecut de-a lungul timpului, dar şi de cele mai puţin plăcute, când a fost pusă în faţa unor situaţii cărora le-a făcut cu greu faţă.
“Unul dintre momentele stânjenitore de care am avut parte a fost atunci când tata m-a dus la şcoală, şi în faţa clasei şi m-a pus să-mi prezint mânuţele învăţătoarei şi a colegilor prezenţi, fiindcă era o ruşine pentru o domnişoară sa aibă unghiile atât de urate aşa cum le aveam eu! După asta mi-a pus leucoplast pe unghii (de faţă cu toată lumea) tocmai pentru a nu mai avea tendinţa să mi le rod. Vă spun sincer că a avut efect!”, a povestit cântăreaţa amuzată pentru revista Ciao!.
Pe AMI nu o mai sperie astfel de momente, însă uneori situaţiile neplăcute o pun în dificultate.
“Primul instinct este să mă înfierbânt la faţă, să mă înroşesc şi să mă blochez, dar întotdeauna am ştiut cum să ies cu bine din astfel de momente mai puţin plăcute”, a mai spus ea.
AMI a devenit cunoscută, în 2012, după ce a lansat piesa “Trompet Lights”, iar în prezent se bucură de succes cu o piesa nouă “Un actor”.