Cine este, de fapt, Moș Crăciun? Cum s-a născut Moș Crăciunul pe care îl știm astăzi.

În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, aceeași figură familiară revine în centrul culturii populare globale. Cunoscut sub nume diferite — Father Christmas, Sfântul Nicolae sau Moș Crăciun — acest personaj este rezultatul unei istorii complexe, în care credința, folclorul, conflictele religioase și cultura modernă s-au împletit timp de secole.

Can Can urmărește transformarea Crăciunului personificat, de la simbol al excesului festiv în Anglia medievală, la figura dedicată copilăriei și darurilor, modelată în America secolului al XIX-lea și standardizată ulterior la scară globală. Este povestea modului în care tradiția a fost constant reinventată pentru a răspunde nevoilor fiecărei epoci.

Moș Crăciun: istoria unei invenții culturale

Figura care domină astăzi imaginarul Crăciunului global este rezultatul unei construcții lente, desfășurate pe parcursul a peste o mie de ani, în care credința creștină, folclorul european, conflictele religioase și cultura urbană modernă s-au suprapus constant. Sub numele de Moș Crăciun, Father Christmas sau Santa Claus se ascunde nu un personaj unic, ci o succesiune de reprezentări adaptate fiecărei epoci. Departe de a fi dintotdeauna un protector al copilăriei, el a fost inițial un simbol al excesului sezonier, al autorității inversate și al rezistenței culturale.

Father Christmas și tradiția engleză a excesului

În Anglia medievală și modernă timpurie, Crăciunul era o perioadă de suspendare a normelor sociale, dominată de mese abundente, jocuri și carnaval. Father Christmas nu era un personaj „real”, ci o alegorie a sezonului festiv, o figură menită să legitimeze dezordinea temporară. El apare în colinde din secolul al XV-lea, în festivaluri precum „Yule Ridings” și în instituția „Lordului Dezordinii” (Lord of Misrule), care conducea petrecerile aristocratice în perioada sărbătorilor. Toate aceste întruchipări aveau în comun lipsa oricărei legături cu darurile sau cu copiii.

O cotitură importantă are loc în 1616, odată cu piesa Christmas, His Masque a lui Ben Jonson. Aici, Crăciunul apare ca un bătrân cu barbă, îmbrăcat în haine demodate, care se autointitulează „old Christmas” și revendică un loc legitim într-o societate protestantă. Alegerea nu este întâmplătoare: în contextul ascensiunii puritanismului, sărbătoarea Crăciunului era tot mai des atacată ca fiind păgână și imorală. Personificarea Crăciunului ca „tată” devine astfel un act politic, menit să apere tradiția în fața reformei religioase.

Această dimensiune politică se amplifică în timpul Războiului Civil Englez. Pamfletele regaliștilor îl transformă pe „old Father Christmas” într-o victimă a noii ordini, judecată, întemnițată și alungată. Interzicerea Crăciunului de către Parlament, în 1647, consfințește pentru scurt timp această narațiune. După Restaurația din 1660, Father Christmas revine, dar rămâne, timp de două secole, o figură secundară, asociată cu burlescul, cu excesul și cu lumea adulților, tratată adesea cu ironie.

Sfântul Nicolae și economia darului

În Europa continentală, tradiția se dezvoltă într-o direcție diferită, ancorată în cultul Sfântului Nicolae, episcop din secolul al IV-lea, venerat pentru caritatea sa. Legendele care îl înconjoară — de la învierea miraculoasă a unor tineri până la salvarea fetelor sărace prin daruri anonime — construiesc un model moral în care darul este un act de dreptate socială. Episodul pungilor de aur aruncate pe furiș fixează un tipar narativ esențial: generozitatea discretă, nocturnă, adresată celor vulnerabili.

După aducerea relicvelor sale în Italia, în 1087, cultul Sfântului Nicolae se răspândește rapid în Europa medievală. În Țările de Jos, el devine Sinterklaas, un personaj ritualic care aduce daruri copiilor în ajunul zilei de 6 decembrie. Spre deosebire de Father Christmas, Sinterklaas este profund legat de copilărie, disciplină și moralitate. Chiar și atunci când Reforma protestantă încearcă să elimine venerarea sfinților, aceste obiceiuri supraviețuiesc în cultura populară, adesea însoțite de figuri punitive care întăresc funcția educativă a sărbătorii.

Reinventarea americană

Trecerea de la Sinterklaas la Santa Claus se produce în contextul urban al Americii de la începutul secolului al XIX-lea. În New York, un oraș marcat de diversitate etnică și de tensiuni sociale, elitele culturale recuperează și romanticizează tradițiile olandeze pentru a construi o identitate locală. Washington Irving și alți autori descriu un Sinterklaas care zboară deasupra orașului și coboară pe hornuri, iar aceste imagini, chiar dacă parțial inventate, oferă o alternativă simbolică la violențele și excesele asociate Crăciunului urban.

Poemul A Visit from St Nicholas (1823) fixează definitiv mitologia: sosirea în Ajunul Crăciunului, sania, renii zburători și figura unui bătrân jovial, rupt de orice autoritate religioasă. Santa Claus nu mai este un sfânt, ci un personaj laic, adaptat valorilor unei societăți moderne. Ilustratorul Thomas Nast consolidează această imagine în a doua jumătate a secolului, introducând costumul roșu, atelierul de jucării și Polul Nord, transformându-l într-un simbol recognoscibil la scară națională, apoi globală.

Coca-Cola și mitul modern

Unul dintre cele mai persistente mituri legate de Moș Crăciun este acela că imaginea sa modernă ar fi fost „inventată” de Coca-Cola. În realitate, compania a intrat relativ târziu în poveste. Abia în anii 1930, Coca-Cola a început să-l folosească pe Santa Claus în campaniile sale publicitare, într-un moment în care personajul era deja bine fixat în cultura vizuală occidentală. Ilustratorul Haddon Sundblom a rafinat imaginea existentă — Moșul jovial, corpolent, îmbrăcat în roșu — și a distribuit-o la scară globală, printr-o publicitate extrem de eficientă. Mai degrabă decât să-l creeze, Coca-Cola l-a standardizat și l-a transformat într-un simbol universal al Crăciunului de consum.

Fuziunea victoriană

Întâlnirea dintre Santa Claus și Father Christmas are loc într-o Anglie victoriană care redefinise deja sensul Crăciunului. Sub influența noilor idealuri familiale, a literaturii lui Dickens și a moralității burgheze, sărbătoarea devine un spațiu al copilăriei, al carității și al intimității domestice. În acest context, vechiul Father Christmas, patron al excesului, devine o figură depășită.

Santa Claus oferă soluția perfectă. Importat din America, el aduce darurile, disciplina morală și o narațiune coerentă pentru copii. Fuziunea dintre cele două figuri este rapidă și aproape totală. Până la finalul secolului al XIX-lea, Father Christmas păstrează doar numele, în timp ce trăsăturile, funcțiile și simbolismul sunt cele ale lui Santa Claus. Presa satirică a epocii marchează explicit această tranziție, opunând vechiul Crăciun al meselor îmbelșugate noului Crăciun al jucăriilor și familiei.

Indiferent de numele sub care îl recunoaștem astăzi, Moș Crăciun este produsul unei istorii complexe, în care tradiția nu a fost transmisă pasiv, ci constant reinventată. Un personaj născut din tensiuni religioase, adaptări culturale și nevoi sociale, care continuă să evolueze odată cu lumea care îl celebrează.