Andrew și Tristan Tate au fost reținuți, din nou! S-a emis un mandat european de arestare pe numele lor

Publicat: 12/03/2024 | 09:59
Andrew și Tristan Tate au primit mandat de arestare/ sursă foto: Cancan.ro

Andrew și Tristan Tate se află, din nou, în vizorul oamenilor legii. Cei doi frați britanici au fost reținuți pentru 24 de ore. Seara trecută, 11 martie 2024, polițiștii s-au prezentat la locuința lor și i-au ridicat pe milionari. Autoritățile judiciare britanice au emis mandatele europene de arestare pentru comiterea unor infracțiuni sexuale pe teritoriul Marii Britanii. Aceșia resping acuzațiile, conform purtătorului de cuvânt al lor. Detaliile se află mai jos, în articol.

Andrew și Tristan Tate au reajuns în atenția publică, după ce luni seara, 11 martie 2024, au fost ridicați de polițiști, din locuința lor. Pe numele celor doi frați britanici a fost emis un mandat european de arestare pentru comiterea unor infracțiuni sexuale pe teritoriul Marii Britanii. Este vorba despre acuzațiile din perioada 2012 – 2015 care includ presupuse agresiuni sexuale. Cei doi frați Tate au respins acuzațiile. Și-au exprimat „dezamăgirea profundă că astfel de acuzații serioase sunt aduse, din  nou, în atenție fără dovezi noi semnificative”.

„Într-un viraj dramatic al evenimentelor aseară, pe 11 martie 2024, frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți timp de 24 de ore și au primit un mandat european de arestare din partea autorităților britanice. Acuzațiile, referitoare la perioada 2012-2015, includ presupuse agresiuni sexuale, care au fost anterior respinse și clasate de către Serviciul de Parchet (CPS) în 2017-2019. Curtea de Apel București urmează să decidă astăzi cu privire la executarea mandatului.

Această tentativă de reconsiderare a unor acuzații vechi de peste un deceniu i-a surprins pe frații Tate, lăsându-i consternați și profund afectați. Ei resping în mod categoric toate acuzațiile și exprimă dezamăgirea profundă față de faptul că astfel de acuzații serioase sunt aduse din nou în atenție fără dovezi noi semnificative.

Frații Tate afirmă că momentul și circumstanțele în care aceste acuzații sunt reevaluate ridică semne serioase cu privire la motivele din spatele acestei acțiuni legale. Alegerea momentului sugerează că notorietatea lor ar putea juca un rol. Andrew și Tristan resping vehement toate acuzațiile și condamnă ceea ce percep ca o exploatare a sistemului legal. Ei sunt determinați să conteste aceste acuzații cu hotărâre și fermitate. Frații subliniază încrederea lor într-un proces legal echitabil și imparțial, în pofida circumstanțelor tulburătoare în care se află”, se arată în comunicat.

Vezi și ANDREW ”COBRA” ȘI TRISTAN TATE, AROGANȚĂ MAXIMĂ DUPĂ CINCI LUNI DE ”ABSTINENȚĂ”! AU APĂRUT LA PROCES CU 400.000 € ASUPRA LOR!

Frații Tate fac un apel pentru „examinarea corectă a faptelor”. În cursul zilei de marți, 12 martie 2024, Curtea de Apel București (CAB) se va întruni

„În fața adversității, frații Tate găsesc susținere în sprijinul acordat de cei dragi, prieteni și echipa lor legală. Ei fac un apel pentru o examinare corectă a faptelor, exprimând convingerea că o revizuire atentă va arăta lipsa de temei a acuzațiilor împotriva lor.

Pe măsură ce Curtea de Apel București se întrunește astăzi, frații Tate fac un apel public instanței să ia în considerare implicațiile extinse ale acestui caz și potențialul impact asupra justiției și procesului legal. Rămân hotărâți în căutarea adevărului și a justiției, având încredere că sistemul legal îi va reabilita în cele din urmă”, se mai arată în comunicatul oficial despre mandatul european de arestare.

Vezi și „REGELE VIDEOCHATULUI” A RENUNȚAT LA PARTY-URILE CU ALCOOL ȘI MANELE ȘI… PRIMELE IMAGINI CU TRISTAN TATE ȘI FIICA „ASCUNSĂ”!

Andrew și Tristan Tate se aflau sub control judiciar

În decembrie 2023, CAB a decis ca frații britanici să rămână sub control judiciar, fiindu-le interzisă părăsirea țării. Sunt judecați pentru trafic de persoane și viol. Anul trecut, ci doi au cerut, înainte de Crăciun, să plece până în Marea Britanie, la mama lor, după ce aceasta ar fi suferit un infarct.

Totodată, autoritățile din Ilfov au transmis un comunicat, după reținerea celor doi frați, seara trecută: „Două mandate europene de arestare, puse în aplicare de polițiștii din Ilfov. La data de 11 martie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din Voluntari au pus în aplicare două mandate europene de arestare, emise de către autoritățile judiciare din Marea Britanie, pentru comiterea de infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane pe teritoriul Marii Britanii.

Cei doi bărbați au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei în cauză.

Cooperarea s-a realizat prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. Cei doi bărbați au fost încarcerați în Arestul D.G.P.M.B.”.

Sursă foto: Cancan.ro