Anul 2012 a inceput (P31) – Credinta si bunatatea

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Sa nu uitam ca orice credinta este o stare interioara, o chemare personala catre introspectie, o solutie pentru momentele de cumpana , o tentativa de a ne arata asa cum sintem in fata Tatalui ceresc. Doar in solitudine si in rugaciune avem acest curaj, acela de a fi sinceri cu noi insine. Si cind apare aceasta stare, ne simtim liberi de tot ceea ce ne incorseteaza in viata cotidiana si uitam de miile de reguli pe care trebuie sa le respectam obligatoriu, de-a lungul unei zile de viata. Paradoxul acestor mii de reguli, directive, legi, etc este ca ele se emit si trebuie respectate (unele chiar sub juramintul pe Biblie!) sub notiunea subinteleasa a credintei in Dumnezeu. Ceea ce este o blasfemie! Sa exemplificam: un demnitar care jura sa serveasca interesele unei tari si ale unui popor, tinind mina pe Biblie si actioneaza total contrar pe timpul mandatului. Si un alt exemplu: juramintul din instanta in care toti cei implicati jura sa spuna „adevarul si numai adevarul” si care totusi duce uneori la concluzii si hotariri eronate.

Si atunci ne putem duce cu gindul la faptul ca acei oameni care isi fac cruci mari la evenimente publice, iar in viata de zi cu zi se comporta imoral si … contraventional, nu pot avea in nici un fel vreo legatura cu dreapta credinta. Si totusi, credinciosul adevarat continua sa se roage pentru toti oamenii, fara sa ceara Divinitatii decit sanatate fizica si mentala, pentru a nu fi povara celor din jurul sau. El continua sa se inchine cu sinceritate painii de pe masa, soarelui la ora diminetii, icoanei Mintuitorului, dar si crucilor de pe mormintele parintilor. Si face toate acestea desi traieste in realitatea duala descrisa anterior. Si procedeaza astfel pentru ca „asa a apucat de la stramosi” si pentru ca sufletul ii spune ca nu greseste. Oamenii acestia detin in modestia lor secretele eternitatii si ale dainuirii pe Pamint. Gindeste-te la ei cu respect, chiar daca tu ai ales calea dualitatii unei societati in plina ratacire.