Anunţ de coşmar pentru toţi românii! E oficial, ne va afecta pe fiecare dintre noi

Știri
Anunţ de coşmar pentru toţi românii! E oficial, ne va afecta pe fiecare dintre noi

„Creşterea unor preţuri va bântui asupra noastră, asupra tuturor românilor. Ce este cel mai dăunător pentru alimente este deprecierea cursului leu- euro. Importăm foarte multă materie primă şi aceste creşteri se regăsesc în preţul materiei prime, în costul transportului pe kilometru şi la comerciant, care consumă foarte multă energie electrică şi nu numai”, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

El a mai zis că vom plăti mai mult atunci când vom cumpăra carne sau preparate din carne. Un semnal de alarmă a fost dat şi de faptul că repercursiunile crizei untului nu au trecut. De aceea, a afirmat oficialul, România importă 20% din laptele necesar realizării produselor lactate.

„Ceea ce spuneam cu deprecierea cursului leu-euro… va avea o mare influenţă asupra preţului cărnii şi preparatelor din carne. Importăm carne de vită, importăm 20% din laptele necesar proceesării pentru produsele lactate. A fost acea criză a untului, tot aşteptăm de vreo trei luni un răspuns de la Consiliul Concurenţei, dar văd că nu îl mai dau. Preţul a crescut cu peste 20% şi eu cred că la nivel european este o criză crescută arbitrar. Încă este criza untului, preţul e în continuare acelaşi”, a mai spus Dragoş Frumosu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce pensie avea generalul Dorin Ioniță. Din ce afacere câștiga bani soția acestuia
Click.ro
Ce pensie avea generalul Dorin Ioniță. Din ce afacere câștiga bani soția acestuia
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Ce pensie ar fi încasat generalul Dorin Ioniță, fostul comandant al Forțelor Întrunite
Gandul.ro
Ce pensie ar fi încasat generalul Dorin Ioniță, fostul comandant al Forțelor Întrunite
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!