Apa care ne-a otrăvit copilăria. Drama uitată a Botoșaniului din anii 2000

Astăzi deschidem robinetul și bem apă fără să ne gândim prea mult la ce se află în pahar. În urmă cu doar două decenii, în județul Botoșani, apa era un pericol real, nu o banalitate. Ani la rând, mii de oameni au băut apă contaminată cu nitrați și nitriți, în timp ce autoritățile făceau controale, puneau buline roșii pe fântâni și apoi plecau mai departe. Privim acum înapoi cu tristețe și ne întrebăm cum a fost posibil ca această dramă să dureze mai bine de zece ani, într-un județ din România, nu într-o regiune uitată de lume.

2001 – Primele semnale ale unei catastrofe ignorate

La începutul anilor 2000, primele controale serioase au scos la iveală o realitate șocantă. În 2001, voluntari ai Organizației Tineretului Liber Botoșani și ai Peace Corps au verificat calitatea apei din 3.657 de fântâni din județ. Rezultatul a fost alarmant: peste 2.600 dintre acestea erau contaminate cu nitrați și nitriți.

Practic, mai mult de 80% dintre fântâni aveau apă nepotabilă. Substanțele proveneau din dejecții animale, latrine amplasate prea aproape de sursele de apă și din îngrășămintele chimice care pătrundeau în sol și ajungeau în pânza freatică.

Deși concluziile erau clare și pericolul evident, măsurile luate au fost limitate. S-au făcut avertizări, s-au pus semne de pericol, dar problema a continuat să existe.

2009 – Oamenii beau otravă, dar refuză apa de la robinet

Opt ani mai târziu, situația era aproape neschimbată. În 2009, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică anunțau că 75% dintre fântânile verificate conțineau nitrați în concentrații periculoase.

În comune precum Călărași, Răuseni, Santa Mare sau Românești, oamenii continuau să folosească apa contaminată. Motivul era unul simplu și dureros: obișnuința și lipsa banilor.

Mulți săteni refuzau apa de la robinet, spunând că are „gust ciudat”, preferând apa din fântâni chiar dacă știau că este periculoasă.

Imaginea copilului Grigore Aivăncesei, de doar 12 ani, care mergea zilnic cu căruța la fântână pentru a aduce apă familiei, a devenit simbolul acelei perioade. Împreună cu sora sa mai mică, Maria, copilul umplea bidoane și butoaie pentru întreaga gospodărie. Bunicul lui, Ion Aivăncesei, în vârstă de 78 de ani, spunea simplu că bea doar apă din fântână, pentru că „așa s-a obișnuit”.

Aceeași apă era folosită pentru gătit, băut și adăpat animale, în ciuda avertismentelor medicilor.

2010 – Copiii care ajungeau la spital după ce beau apă

În 2010, situația devenea dramatică. În satul Sadoveni, analizele au arătat concentrații de nitrați de 407 mg/litru, de opt ori peste limita maximă admisă.

Medicii avertizau că nitrații atacă sângele, rinichii și pot provoca retard mintal la copii. În primele nouă luni ale anului 2010, zece copii din județ au ajuns în stare gravă la spital după ce au consumat apă contaminată.

Rata mortalității infantile în regiunea Nord-Est ajunsese la 27 la mie, dublă față de media națională. Raportările oficiale puneau problema pe seama lipsei igienei sau a sărăciei, însă medicii și ONG-urile atrăgeau atenția asupra adevărului: copiii se îmbolnăveau pentru că beau apă otrăvită.

Satul Sadoveni – simbolul unei tragedii tăcute

Sadoveni a devenit exemplul perfect al neputinței autorităților. Din zecile de fântâni ale satului, doar trei aveau apă potabilă. Restul primiseră buline roșii și portocalii, semn că apa era periculoasă.

Problema era structurală. Casele erau construite la distanțe mici de grajduri și latrine, iar pânza freatică se afla la doar opt metri adâncime. Dejecțiile și substanțele chimice ajungeau rapid în apă.

Oamenii știau pericolul, dar sărăcia îi obliga să continue. Mulți spuneau că nu își permit apă îmbuteliată, iar accesul la apă sigură era limitat.

În anii 2000, sute de fântâni au fost închise oficial, dar oamenii au continuat să le folosească. Bulinele roșii dispăreau în timp, iar viața mergea mai departe.

Statisticile arătau că nordul Moldovei concentra peste un sfert dintre comunele vulnerabile la poluarea apei din întreaga țară. Botoșaniul devenise unul dintre cele mai afectate județe.

Astăzi – o realitate schimbată, dar greu de uitat

În prezent, situația s-a îmbunătățit considerabil. Extinderea rețelelor de apă potabilă și modernizarea sistemelor de tratare au redus riscurile majore pentru populație.

Totuși, amintirea acelor ani rămâne dureroasă. O generație întreagă a crescut într-un județ în care apa era un lux sau un pericol. Din când în când, criza apei potabile se repetă totuși, așa cum s-a întâmplat în acest an în județul Argeș.

Privind în urmă, întrebarea rămâne: cum a fost posibil ca această dramă să dureze mai bine de un deceniu? Răspunsul vorbește despre sărăcie, nepăsare și lipsa infrastructurii, dar și despre rezistența unor oameni care au fost nevoiți să trăiască, zi de zi, cu frica în pahar.

CITEȘTE ȘI: Secretele revoltelor din Poarta Albă: proteste, abuzuri și intervenții în forță

Hackerii naționaliști – „Ne-a ajuns atâta batjocură!” Scandalul care a înfuriat România și a pus Franța într-o lumină rușinoasă