Sase perchezitii au loc, vineri dimineata, in Calarasi, Braila si Bucuresti, la locuintele unor persoane suspectate de evaziune fiscala, pana in prezent fiind confiscate de politisti aproximativ 3.000 de pachete cu tigari de contrabanda.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Calarasi, la actiune participa politisti de la investigarea fraudelor si forte de la detasamentul de interventie rapida din Calarasi, iar persoanele vizate urmeaza sa fie duse la audieri la sediul IPJ Calarasi.
„Pana in acest moment au fost gasite aproximativ 3.000 de pachete de tigari, marfa fiind ascunsa in autovehicule ale caror caracteristici au fost modificate in scopul ascunderii marfii. Sunt sase perchezitii la Calarasi, dar si in Bucuresti si Braila, la locuintele unor persoane suspectate de evaziune fiscala, respectiv detinerea in afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcarii”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Calarasi, inspector Ramona Tudor.