Arhiepiscopul Tomisului, încă o dovadă de inconștientă totală. ÎPS Teodosie „nădăjduiește” ca bisericile să fie deschise în noaptea de Înviere

De: T.S
Publicat: 03/04/2020 | 18:23

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a transmis credincioșilor că „nădăjduiește” ca bisericile să fie deschise, iar credincioșii să poată participa la slujbă în noaptea de Înviere din 19 aprilie.

Ierarhul își susține afirmațiile motivând că „există locuri în societate unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală”

„Iată, numai bisericile sunt închise. Celelalte instituții primesc câte unul, la distanță, dar nu resping pe nimeni.

Nădăjduim să găsim înțelegere că, apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, care ne dă tuturor lumină și viață de la cei mai de sus la cei mai de jos să o avem cu Lumină și cu Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie (…)”, a transmis ÎPS Teodosie printr-un mesaj video publicat de Radio Dobrogea pe pagina de Facebook.

Motivarea ierarhului

IPS Teodosie este convins că enoriașii vor respecta normele medicale: „IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nădăjduiește ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Paști, cu respectarea normelor de siguranță medicală.

Mesajul vine în contextul în care ierarhul a observat că există alte locuri în societate unde cetățenii sunt liberi să circule, respectând norme de siguranță medicală, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului”, au transmis și reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Nu este la primul gest de inconștiență

La începutul stării de urgență a fost criticat în spațiul public după ce a continuat să împărtășească enoriașii folosind aceeași linguriță deși autoritățile luaseră deja măsuri stricte împotriva răspândirii COVID-19.

Totodată, miercuri, Sfântul Sinod, forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia, a anunțat că bisericile vor rămâne închise pe toată durata sărbătorilor de Paşte, din cauza pandemiei de COVID-19.

Sfântul Sinod a declarat că „înţelege pe deplin neliniştea Republicii Elene în această perioadă crucială”.

Biserica Ortodoxă din Grecia i-a invitat pe credincioşi să se roage acasă la ei şi a dat asigurări că va putea „transmite Sfânta Liturghie folosind mijloacele oferite de noile tehnologii”.