Atenție șoferi! Mașinile zgomotoase nu vor mai avea voie să circule noaptea în București

Publicat: 20/09/2022 | 17:47
Traficul din București Sursă foto: Pixabay

Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat marți, 20 septembrie, faptul că s-a deschis procedura de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind diminuarea zgomotului produs de traficul auto din Capitală. Unele mașini nu vor mai avea voie să circule pe timpul nopții.

Noul proiect al Primăriei Capitalei propune eficientizarea acţiunilor de reducere a poluării fonice pe timpul nopţii, prin adoptarea unor măsuri care să conducă la diminuarea zgomotului şi a efectelor nocive ale acestuia asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător.

CITEȘTE ȘI: AUTOVEHICULELE CARE SUNT UȘOR DE FURAT. HOȚII LE POT PORNI DOAR CU UN USB

Mașinile zgomotoase nu vor mai avea voie să circule noaptea

Concret, autovehiculele care produc zgomot peste 95 dB(A) în Municipiul Bucureşti este permisă doar în intervalul orar 08.00 am – 21.59 pm. Cei care nu vor respecta această obligație vor fi sancționați dur.

Șoferii cu mașini zgomotoase vor trebui să plătească o amendă contravenţională cuprinsă între 1500 şi 2500 de lei, în cazul depăşirii nivelului de zgomot în intervalul 95 dB(A) – 100 dB(A) și cu amendă contravenţională cuprinsă între 1500 şi 2500 de lei, în cazul depăşirii nivelului de zgomot de 100 dB(A).

Mai mult, măsurarea zgomotului produs de vehiculele participante la trafic se va face prin sondaj, de către Poliţia Rutieră şi Registrul Auto Român (RAR). Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se vor face de către Poliţia Rutieră, mai precizează PMB.

Totodată, conform proiectului, Poliţia Rutieră împreună cu Registrul Auto Român vor desfăşura acţiuni comune de informare cu privire la obligaţiile prevăzute de această hotărâre, până la data intrării în vigoare.

Întregul proiect poate fi vizualizat AICI. Persoanele interesate pot transmite propuneri şi opinii cu privire la acest proiect până pe 11 octombrie.

”Proiectul propune eficientizarea acţiunilor de reducere a poluării fonice pe timpul nopţii, prin adoptarea unor măsuri care să conducă la diminuarea zgomotului şi a efectelor nocive ale acestuia asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător”, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

VEZI ȘI: MAȘINILE NOI PE BENZINĂ ȘI MOTORINĂ VOR FI INTERZISE! DE CÂND VOR TREBUI ROMÂNII SĂ RENUNȚE LA AUTOVEHICULELE PERSONALE