Bacalaureat 2021. Bărbat din Negrești, eliminat din examen după ce a fost prins cu copiuțe… electronice. Reacția ISJ Vaslui

Publicat: 29/06/2021 | 09:53

Un bărbat care a terminat liceul din Negrești, la frecvență redusă, în urmă cu câțiva ani, a fost singurul absolvent eliminat din județul Vaslui, până acum, la Bacalaureat 2021. Acesta a încercat să fraudeze examenul. De precizat că este “recidivist”, neaflându-se la prima tentativă de a promova ”examenul maturității”.

Sătul să tot pice examenul, bărbatul a venit, de această dată, la Bacalaureat 2021, pregătit cu tehnică specială. Într-una dintre urechi și-a montat o cască, iar sub haine și-a ascuns alte câteva dispozitive. A intrat încrezător în sală, iar când testul de la limba și literature română a început, s-a pus pe treabă.

CITEȘTE ȘI BACALAUREAT 2021. PROGRAMA, MODELE DE SUBIECTE PENTRU LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ & BAREM

Doar că, potrivit vremeanoua.ro, a fost prins de profesorul supraveghetor și eliminat. Până în prezent, este singurul candidat din județ care a fost prins încercând să copieze. Surprinător, ISJ Vaslui a refuzat să ofere detalii despre acest caz.

Degeaba încercați să aflați, noi nu vă putem spune nimic, pentru că nu avem voie. Și cu asta, basta”, a spus, deranjată, Mihaela Elisabeta Cătănoiu, inspectorul adjunct de la ISJ, dar și responsabilul instituției cu acest Bacalaureat.

La Vaslui, un candidat a fost eliminat din examen

Din câte se pare, candidatul este un bărbat în toată firea și este “recidivit” în ale BAC-ului,  nefiind la prima tentativă de a absolvi examenul. Acesta a terminat liceul la Negrești, la frecvență redusă, în urmă cu mai mulți ani.

La examenul din acest an a renunțat la clasicele copiuțe scrise mărunt pe hârtie. Și-a montat mai multe dispozitive, în așa fel încât să primească printr-o cască răspunsurile la subiecte. A fost, din păcate pentru el, prins de profesorii care supravegheau sala și dat afară din concurs. Cu siguranță, bărbatul își va încerca norocul la edițiile viitoare.

VEZI AICI: BACALAUREAT 2021. SUBIECTE, BAREM ȘI REZOLVARE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Calendar Bacalaureat 2021

Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2021 se desfășoară în intervalul 28 iunie- 1 iulie, după următorul calendar oficial prezentat de Ministerul Educației:

  • 28 iunie 2021: Limba și literatura română- proba E.a)- proba scrisă
  • 29 iunie 2021: Proba obligatorie a profilului- proba E.c)- proba scrisă
  • 30 iunie 2021: Proba la alegere a profilului și specializării- proba E.d)- proba scrisă
  • 1 iulie 2021: Limba și literatura maternă- proba E.b)- proba scrisă
  • 5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00- 18,00
  • 6- 9 iulie 2021: Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021: Afișarea rezultatelor finale
Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult