Beţivii din “Epoca de Aur” Cum îi pedepsea Ceauşescu pe “tovarăşii” care veneau chercheliţi la muncă!

Publicat: 10/02/2016 | 13:12

Alcoolismul a devenit cu adevarat o problema in Romania pe vremea “Impuscatului”. Nicolae Ceausescu s-a gandit sa controleze consumul de alcool prin doua decrete. A reusit sau nu, asta se vede de abia acum...

 

Prin anii ’80, cand Romania socialista alerga, de zor, pe drumul ,,Fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate” asadar in plina ,,Epoca de Aur” au fost promulgate doua decrete, Decretul 401 si 402. Primul stabilea masuri speciale de paza contra incendiilor. Cel de-al doilea, Decretul 402, penaliza consumul de alcool la locul de munca si era o recunoastere, ce-i drept firava, a faptului ca problema exista cu adevarat. Atat de firava, incat cei vizati au adoptat varianta ,,revizuita”: ,,Decretul 402: beau si sefii, bem si noi!

Nicolae Ceausescu a pregatit decrete pentru pedepsirea betivilor
Nicolae Ceausescu a pregatit decrete pentru pedepsirea betivilor

 

Nu se stie insa cu exactitate cat de prieteni erau oamenii simpli, din popor, cu sticla si damigeana. Era alcoolismul o problema pe atunci? Propaganda oficiala ne spunea ca nu era. Medicii de atunci, care au lucrat in diferite domenii si specializari, spun, insa, ca da. Da, dar nu era o problema mai grava decat este acum, in zilele noastre. Unul dintre directorii de la Spitalului ,,Al. Obregia”, care inainte de 1989 fusese cercetator la Institutul de Neurologie si Psihiatrie, a avut ocazia sa se ocupe, ani la rand, de pacienti care aveau probleme grave cu alcoolul, povestindu-si experientele pentru romaniaeterna.ro.

Astfel, in zilele noastre, termenul ,,alcoolism” a cam disparut din literatura de specialitate. Astazi se vorbeste despre ,,dependenta de alcool” ori de ,,consumul hazardat de alcool”. Ceea ce mai demult era numit alcoolism, face parte din prima categorie. Iar cand se vorbeste despre ,,dependenta” se iau in discutie doua etape distincte: dependenta psihica si dependenta fizica. Dependenta psihica fata de alcool este similara celei pe care o traiesc toti cei care utilizeaza constant substante psihoactive de la anumite tipuri de medicamente, la tutun sau droguri. Dependenta fizica, care are nevoie de cativa ani pentru a se instala, este cea care da alcoolismul propriu-zis, aducand dupa sine o paleta larga de afectiuni medicale. Teoretic, toata lumea bea alcool. Unii o fac, insa numai in ocazii speciale. Dar atunci cand omul incepe sa bea zilnic are sanse foarte mari sa devina dependent psihic si, mai tarziu, fizic, de acest obicei.

Metodele de consum ale alcoolului erau destul de variate in
Metodele de consum ale alcoolului erau destul de variate in „Epoca de Aur”

 

Betivii erau 4-6% din populatia Romaniei!

Statisticile privitoare la consumatorii de alcool pornesc, de obicei, de la niste calcule bazate pe informatii concrete. In lume, se porneste de la datele comerciale privitoare la vanzarile de bauturi alcoolice. Insa, la noi, metoda asta n-are cum sa functioneze: multi romani isi prepara in casa bautura pe care mai apoi o consuma, singuri sau cu rudele si prietenii. Iar aceasta productie proprie acopera circa 50 la suta dintr-un consum care nu mai poate fi estimat corect. Un alt indicator al amplorii alcoolismului este analiza mortalitatii datorate cirozei hepatice. Dar la noi nici aceasta metoda nu da roade. Si asta din cauza existentei unui mare numar de bolnavi de hepatita tip B, boala extrem de grava, dar care, adeseori, nu are nici o legatura cu betia. Statisticile oficiale din 1989 estimau ca alcoolismul de diverse grade lovise deja cam 4 la suta din populatia tarii. Corectiile datorate celor doua erori de calcul mentionate mai sus duc insa la un alt procent, care pare a fi mai apropiat de realitate: era vorba despre aproximativ 6 la suta.

Metodelel de preparare ale alcoolului erau empirice, de cele mai multe ori
Metodelel de preparare ale alcoolului erau empirice, de cele mai multe ori

 

Istoria “drojdierilor”

Viata eroilor lui Caragiale, romani de la sfarsit de secol XIX, se invartea, de obicei, in jurul berariei. Mai tarziu, in perioada interbelica, romanii au fost ,,avansati” in categoria ,,spritarilor” asadar, mai ales bautori de vin. Exceptie faceau ardelenii, pe care palinca ii trimitea in tabara bautorilor de ,,tarii”. Raportul s-a schimbat insa, dramatic, dupa al doilea razboi mondial cand, o data cu votca ruseasca, pe meleagurile noastre a patruns si placerea pentru bauturile tari, dar ieftine. Uneori extrem de ieftine. ,,Rachiul de vin” si mai ales cel ,,de drojdie”, al caror nume era ,,codificat”, dragastos, sub prescurtarile ,,RDV” si ,,RDD”, iar consumul lor intensiv, le-a adus chefliilor nostri renumele de ,,drojdieri”. O serie de specialisti ne-au relatat ca, la fel ca peste tot, femeile incepusera sa bea si pe la noi. Dar pe atunci raportul intre ele si barbatii care trageau la masea era cam de una la sase. Conform unor date neoficiale, s-ar parea ca acum, dupa doua decenii si jumatate de democratie desalata, cele doua sexe au ajuns la paritate in ceea ce priveste consumul de alcool.

In special clasa muncitoare practica
In special clasa muncitoare practica „sticlismul”

 

 

“Astia sunt Hepaticii!”

Spre sfarsitul anilor 80, autoritatile comuniste au scurtat drastic programul tuturor restaurantelor, de la cele de lux pana la bombele de cartier. In plus, atunci au aparut si o serie de legi care reglementau locurile in care se putea consuma alcool, mai ales intre ore la care, in mod normal, oamenii ar fi trebuit sa fie la munca. Dar, bineinteles, asta nu era o piedica de neocolit. Cei mai fideli, de fapt dependenti, erau ,,consumatorii”, care se adunau in fata bodegilor cu aproximativ un sfert de ceas inainte de ora deschiderii. Cunoscatorii ii etichetau clar: ,,Uite, ii vezi pe astia? Sunt Hepaticii. Majoritatea au ciroza, iar dimineata ii doare ficatul. Motiv pentru care vin la crasma, ca sa-l amorteasca rapid cu o tarie”.
 

Insa ei nu erau singurii. De frica Militiei, care putea oricand sa-i agate, betivii de cartier se fereau sa bea asa… la vedere, in fata intregii lumi. Se adunau ca sa ,,drojdeasca” prin zonele mai izolate ale parcurilor, prin locuri in care militienii ajungeau ceva mai rar. Motiv pentru care isi spuneau, nu fara o anumita mandrie, ,,botanisti”. Extins dupa 1990, cand a inceput sa-i defineasca mai ales pe necajitii obligati sa traiasca pe strazi, termenul de ,,boschetar” exista inca de prin anii 1986-’89. Dar pe atunci se referea la cei care, pentru a se feri de vigilenta ,,organului”, se ascundeau prin boscheti unde puteau sa bea nestingheriti. in felul lor, acestia erau ,,ruda saraca” a ,,botanistilor”.

„Drojdierii” erau atat de disperati, incat consumau spirt medicinal si Carmol.

 

Toata lumea bea

Prin fabrici si uzine, muncitorii puneau ,,mana de la mana,, si cumparau cate o ,,Saniuta”, o votca ieftina si proasta. Cu mult mai proasta decat ,,Ochii lui Dobrin”, o asazisa tuica de Pitesti pe a carei eticheta apareau doua prune de culoare albastra. Iar prin bodegile satesti, tovarsii tarani cooperatori, trageau la masea vesnicele ,,RDD” si ,,RDV”. Se imbatau, dupa care isi crapau capetele cu sapa ori cu toporul. Iar cei care scapau ne-arestati ori nu ajungeau prin spitale, o luau de la capat a doua zi. De fapt, si pe atunci, la fel ca astazi, toata lumea bea. Beau militarii cantonati in regimentele ,,din teritoriu”, dar si artistii. Beau cu spor marinarii, care traiau in lumea lor aproape ermetica, unde rezistenta la alcool era un fel de anexa la contractul de munca. Nu exista diferenta ,,de clasa” ori de ,,nivel politic”, pentru ca la fel de vartos ,,consumau” si personajele considerate a face parte, din ,,lumea buna”, inclusiv sefii de la partid.

De la alambicul…de gem al marinarilor pana la “Carmol”

Fiecare se betivanea dupa cum il dupa il ducea minte si dupa cat il tinea buzunarul. Ce se consuma? Absolut orice. In ’89 bautura de buna calitate disparuse deja din comertul de stat. Iar fiecare se ,,matrafoxa”, cam cu orice apuca. La plecarea in voiaj, magaziile de alimente ale vapoarelor erau pline cu tone de gemuri, dulceturi si compoturi. Care, teoretic, ar fi trebuit sa fie suplimentele alimentare care urmau sa-i fereasca pe marinari de scorbut ori alte boli specifice. Aiurea! Fiecare nava avea ascuns adanc in maruntaiele salii motoarelor cate un alambic. Care in saptamanile lungi de calatorie preschimbau gemurile si compoturile in ,,Cocart”, un lichid distilat, foarte apropiat de taria alcoolului rafinat, care se consuma doar ,,indoit” cu apa colorata cu zahar ars. In schimb, aici, pe uscat, bautura incepuse sa fie preparata cam din orice fel de materie organica. Atunci au aparut legendele, care nu erau doar legende, despre ,,tuica din pufoaica” ori ,,vinul din rumegus”.

Tuica era facut mereu in gospodarie
Tuica era facut mereu in gospodarie

Iar in vremuri de ,,seceta”, se consumau chiar si medicamente care contineau acool, de la spirtul sanitar, cel de culoare verde, pana la ,,Carmol” sau ,,Diana”. Astea erau baute cu spor, dupa ce erau filtrate prin paine, si aveau gustul abia schimbat cu un pic de zahar si, eventual, o felie de lamaie. Consumatorii unor asemenea otravuri erau insa cei mai ,,exotici” dintre drojdieri. Care nu erau intrecuti decat de cei care, ajunsi prin spitale, uneori chiar la dezalcoolizare, taiau efectul medicamentelor pe care trebuia sa le ia in timpul curelor, dand pe gat parfum, after shave ori o combinatie ciudata, bazata pe pasta de dinti. Astea erau insa cazurile extreme.
Betivii obisnuiti, care isi doreau sa se ameteasca cat mai rapid, foloseau ,,Moartea gatului” adica bere amestecata cu rom. in schimb, doamnele rafinate preferau ,,Zefir”-ul, obtinut din sampanie ,,altoita” cu coniac, daca se poate de cat mai buna calitate. Fara sa stie, ambele categorii aplicau un principiu bine cunoscut de medici: alcoolul se absoarbe mai usor si mai repede cand este consumat impreuna cu o bautura acidulata.

(Gabriel Niculescu)

Citește și...