Acasă » Știri » Delia Salchievici, la un pas de depresie din cauza lui Ian! Adevărul despre sărutul de la Desafio: „M-am eliberat”

Delia Salchievici, la un pas de depresie din cauza lui Ian! Adevărul despre sărutul de la Desafio: „M-am eliberat”

De: Alina Drăgan 14/06/2026 | 20:15
Delia Salchievici, la un pas de depresie din cauza lui Ian! Adevărul despre sărutul de la Desafio: „M-am eliberat”
Delia Salchievici, la un pas de depresie

Delia Salchievici dă cărțile pe față după participarea la Desafio. Blondina a făcut parte din concurenții show-ului de la Pro TV, iar un moment din cadrul competiției o urmărește și acum. Mai exact, sărutul cu Ian a fost intens discutat, iar toate cele întâmplate au făcut-o să ajungă la doar un pas de depresie. Fosta soție a lui Lion Golden a vorbit acum despre întreaga experiență prin care a trecut și a spus cât de mult a afectat-o.

La Desafio, un moment ceva mai apropiat a avut loc între Delia Salchievici și Ian. Cei doi au împărtășit un sărut, iar gestul lor a fost intens analizat și chiar criticat. Ei bine, se pare că acest episod a afectat-o serios pe blondină.

Delia Salchievici, la un pas de depresie

Deși la momentul respectiv nu a vrut să comenteze prea mult despre scena sărutului, acum Delia Salchievici nu s-a mai abținut și a mărturisit că întregul episod a afectat-o destul de mult. Mai exact, se pare că aceasta a fost aspru criticată, iar toate comentariile negative la adresa sa au dus-o la un pas de depresie. Deși a încercat să nu se lase afectată, totul și-a pus amprenta asupra ei.

„Inițial comentariile pe care le vedeam în legătură cu această situaţie aproape că m-au împins spre o semi-depresie. Oamenii aleg de cele mai multe ori să arate cu degetul spre persoana mai puţin cunoscută sau spre femeie. Clasic. Şi cumva eu am fost foarte judecată pentru ce s-a întâmplat.

Dacă este să privim obiectiv, am fost pe o insulă, un grup de oameni, iar doi dintre ei s-au pupat. Nici măcar nu a mers mai departe de atât. A fost un pupic. Sunt lucruri care se întâmplă şi pe care nu le judecă nimeni. Însă în momentul în care le vezi pe TV, îţi dai cu părerea.

Nu am aşteptări de la oameni. Pentru mine este de ajuns că a trecut situaţia, s-au liniştit apele şi nu mai e fix pupicul ăla în centrul atenţiei. M-am eliberat de ele. Am lucrat la asta”, a mărturisit Delia, în cadrul emisiunii Fresh by Unica.

Delia Salchievici, la un pas de depresie din cauza lui Ian /Foto: Captură Pro TV

De asemenea, Delia a mai mărturisit că tocmai din cauza valului mare de hate pe care l-a primit, a decis să ia o pauză de la social media. Aceasta era afectată de tot ce se întâmpla, așa că și-a dorit să stea departe de toate comentariile negative.

„Eu acum am luat o pauză de la social media. Pentru că nu mai puteam să văd. Oricât de inteligentă din punct de vedere emoţional sunt şi pot să înţeleg de ce comentează oamenii, tot mă afectează la sfârşitul zilei. În continuare se comentează, dar acum pur şi simplu nu mai bag în seamă”, a mai spus Delia.

 

CITEȘTE ȘI:

Delia Salachievici părea că a dat lovitura pe plan sentimental, dar surpriză! “Prințisorul din Timișoara” a pus punct relației după ce a văzut imaginile de la Desafio

Delia Salchievici spune adevărul despre relația cu Ian și implicarea producătorilor de la Desafio: “Cumva arătau cu degetul să se întâmple ceva”

Recomandarea video