Bianca Drăgușanu s-a tunat din nou! Ce intervenție și-a făcut vedeta de această dată

Publicat: 04/02/2023 | 11:00
Bianca Drăgușanu / Foto: Instagram

Nici nu a început bine noul an, că Bianca Drăgușanu a simțit, din nou, nevoia de o schimbare. Ori de câte ori vrea să își îmbunătățească aspectul fizic, blondina apelează la ajutorul specialiștilor. Așa s-a întâmplat și în cazul de față: vedeta s-a urcat în avion și a zburat spre Cluj, acolo unde se află medicul estetician care face ca dorințele ei să devină realitate. Dar, se pare că la fața locului, a existat o neînțelegere.

Bianca Drăgușanu și-a uimit fanii, atunci când le-a mărturisit că vrea să treacă, din nou, pragul cabinetului medicului estetician. Internauții s-au obișnuit deja cu frecventele schimbări ale aspectului vedetei, dar s-au întrebat ce procedură a decis să își facă, de această dată, blondina.

Ulterior, au aflat că este vorba despre o schimbare la nivelul feței, pentru care Bianca a călătorit spre Cluj-Napoca. Blondina nu a stat prea mult pe gânduri și s-a urcat în avion, pentru a ajunge la specialistul care are grijă de aspectul său fizic de mai bine de trei ani. Diva le-a mai povestit fanilor că și-a dorit îmbunătățirea aspectului șoldurilor, însă răspunsul primit din partea medicului a fost unul negativ.

NU RATA: CĂTĂLIN BOTEZATU INTERVINE ÎN SCANDALUL DINTRE BIANCA DRĂGUȘANU ȘI CLAUDIA PĂTRĂȘCANU. CE A PUTUT SPUNE DESPRE EX-SOȚIA LUI GABI BĂDĂLĂU: „DACĂ NU A TRECUT PRIN PATUL MEU, NU EXISTĂ”

Bianca Drăgușanu a fost refuzată de medicul estetician

Iubita lui Gabi Bădălău s-a consultat cu medicul estetician asupra unei proceduri ce avea să-i schimbe structura șoldurilor. Mai exact, blondina își dorea injectarea proprie a grăsimii în șolduri, intervenție care nu a fost aprobată de specialistul de la Cluj. Medicul i-ar fi explicat că, pentru a face acest lucru, ar trebui să pună câteva kilograme în plus pe ea.

Totuși, motivul principal pentru care fosta prezentatoare de la Kanal D a decis să se deplaseze la Cluj este îmbunătățirea aspectului tenului. După ce s-a bronzat zile în șir în vacanța din Dubai, fosta soție a lui Alex Bodi a decis să își facă mezoterapie la nivelul feței.

”Am aterizat la Cluj pentru că după o vacanță petrecută în Dubai, după puțină expunere la soare, deși am stat factor UV, am simțit nevoia de reîmprospătarea tenului.

Eu mai am o problemă, de fapt nu știu dacă este o problemă, îmi doresc foarte tare să fac o liposucție cu injectare de grăsime șolduri pentru că îmi doresc să am acea formă de clepsidră foarte celebră în lume.”, a spus Bianca Drăgușanu pe Instagram.

InstaStory Bianca Drăgușanu. Sursă foto: Instagram

VEZI ȘI: CLAUDIA PĂTRĂȘCANU, REPLICĂ ACIDĂ DUPĂ CE BIANCA DRĂGUȘANU A DAT-O ÎN JUDECATĂ: ”NU-I MAI DĂ BĂDĂLĂU BANI?!”

Bianca Drăgușanu a venit cu vești îmbucurătoare pentru urmăritori, având în vedere că a anunțat că pregătește noi proiecte despre care vor afla cât de curând. Astfel, vrea să ofere un plus de luminozitate tenului ei, apelând la mezoterapie.

,,Vă dau vești bune, chiar de săptămâna viitoare vor apărea noi proiecte în viața mea și tenul meu trebuie să arate impecabil. Mă iubesc mult de tot și este esențial să fiu machiată în fiecare zi datorită job-ului și am venit la Cluj pentru reîmprospătarea tenului. Intervenția pe care urmează s-o fac fix la un an de zile se numește mezoterapie.”, a mai spus Bianca Drăgușanu pe rețelele de socializare.