Biserică vandalizată în Maramureș. Mesajul lăsat pe zidurile lăcaușului de cult este șocant. FOTO

De: T.S
Publicat: 12/05/2020 | 16:04

La data de 03 mai a.c., polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați că peretele exterior al unei biserici din oraș a fost distrus.

Verificările efectuate au relevat că în noaptea de 02 spre 03 mai, persoane necunoscute au scris cu vopsea albă diferite mesaje pe peretele exterior al bisericii de lemn. Se pare că problema celor care au vandalizat lăcașul de cult erau nemulțumiți de „zgomotul” făcut în timpul slujbei.

Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 1500 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere în vederea identificării autorilor și luării măsurilor legale.

Nu este unicul caz de acest fel

În urmă cu doar câteva zile, o altă biserică avea să fie vandalizată. Aflată în construcţie din anul 2010, noua biserică din Hălmeag a fost din nou vandalizată, având o parte din izolaţia de pe ziduri distrusă, fapt care nu se întâmplă pentru prima dată.

Incidentul a fost anunţat într-o postare pe Facebook a reprezentanţilor Parohiei Ortodoxe Şercaia. „Periodic, faţada noii biserici din Filia Hălmeag este batjocorită de locuitorii din zona de locuire apropiată, copii lăsaţi fără supraveghere şi fără sfat bun din partea părinţilor…

Au fost făcute apeluri către autorităţi, din toamna trecută, vizite cu Poliţia la câteva adrese… în zadar! Facem un apel la denunţarea de către noi toţi a unui astfel de gest şi luarea de atitudine : ori de câte ori au loc manifestări ale urii sau vandalizării!”, s-au plâns reprezentanţii Parohiei Ortodoxe Şercaia, scrie Bzb.ro