Bolnavii COVID-19 se luptă și cu vremea! Pacienții internați la Spitalul Mobil de la Lețcani sunt transferați la alte spitale din cauza frigului

Publicat: 10/11/2021 | 22:30

Temperaturile scăzute din ultimele zile îi afectează și pe bolnavii COVID, cel puțin pe cei internați la Spitalul Mobil de la Lețcani. Din cauza frigului, aceștia sunt transferați la alte spitale din Iași.

Miercuri, pacienții Spitalului Mobil de la Lețcani au început să fie transferați la alte spitale din Iași, din cauza frigului. Instalaţia de căldură a spitalului nu face față temperaturilor scăzute din ultima perioadă. În ultimele zile, la Iași temperaturile nocturne au scăzut sub zero grade Celsius. (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIILE PRODUSE DE COVID NU SE MAI TERMINĂ! TREI TINERI CU VÂRSTE SUB 30 DE ANI AU MURIT)

În urmă cu câteva ore la Lețcani mai erau 19 pacienți cu forme medii și severe de COVID-19. Alte șapte persoane vor fi transferate, pentru ca cele 12 paturi de la Terapie Intensivă să fie ocupate de cazurile critice, dar numai în condițiile în care sistemul va putea fi remediat.

„Instalația de căldură a Spitalului Lețcani este, după cum știm, una inadecvată pentru temperaturile de la noi și având în vedere că în cursul nopților următoare temperaturile vor scădea sub zero grade trebuie să căutăm soluții de a preveni o astfel de situație. În momentul de față, firma angajată de către Asociația Euronest a transmis că a găsit soluţii pentru rezolvarea problemei, dar noi ne pregătim şi cu soluţii alternative în cazul în care soluțiile lor nu vor da rezultate.

Vrem să avem o soluţie de rezervă pentru a evita situaţia în care pacienţii să fie supuşi la hipotermie. (…) Soluţia este să creăm o serie paturi de terapie intensivă în spațiile din celelalte spitale, în saloane care nu sunt de terapie intensivă, dar care au guri de oxigen”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

(VEZI ȘI: SITUAȚIE COVID-19 ROMÂNIA, ASTĂZI, 10 NOIEMBRIE: UN SINGUR PAT LIBER LA ATI)