Când valorile se vindec la greutate: Memoria tristă a „Grupării Brâncuși”

În 2004, România descoperea că geniul de la Hobița putea fi transformat în monedă de schimb. Douăzeci de ani mai târziu, Cumințenia Pământului așteaptă în continuare să fie respectată.

Ne amintim 2004: Afaceri sub umbra marelui sculptor

În decembrie 2004, presa românească dezvăluia una dintre cele mai întunecate perioade din istoria patrimoniului cultural românesc. O rețea complexă de falsuri, expertize dubioase și afaceri de miliarde de lei zguduia piața operelor de artă, iar numele lui Constantin Brâncuși era folosit ca paravan pentru escrocherii.

La centrul acestei afaceri se afla Adrian Bogza, caracterizat ca „un colonel (r) MApN, vorbitor a patru sau cinci limbi străine”, patron al Delta Group SRL. Metoda era simplă și eficientă: sculpturi atribuite lui Brâncuși erau autentificate prin expertize controversate, publicate în cărți și cataloage, apoi folosite drept garanții pentru credite bancare sau în tranzacții comerciale.

Victimele erau numeroase. Ionel Curelaru, patron al firmei bârlădene SC Donalucii SRL, pierduse peste 10 miliarde de lei vechi într-o afacere cu import de grâu bulgăresc, primind în schimb două „pietroaie” – așa le numea el – despre care „se bănuia că nu ar aparține sculptorului Constantin Brâncuși și, prin urmare, au o valoare nesemnificativă”.

Sculptorul de talie internațională Florin Codre povestea cum pierduse utilaje agricole în valoare de peste un milion de dolari, primind în schimb promisiuni neonorate. Expertiza cea mai controversată venea de la Lucian Radu Stanciu, un sociolog care se prezenta drept expert autorizat al Ministerului Culturii, deși nu avea nicio pregătire în domeniul artei.

Falsa autenticitate: Când morții semnează expertize

Detaliile erau șocante. O expertiză datată 7 martie 2002 pentru o sculptură numită „Sărutul” cita consultarea academicianului Vlaicu Ionescu – care murise cu două săptămâni mai devreme, pe 22 februarie 2002. Opera era evaluată la 5 milioane de dolari americani, iar expertiza menționa vânzări record la Christie’s New York pentru a justifica prețul astronomic.

În 2000, zeci de sculptori, pictori și critici de artă lansaseră un apel către Ministerul Culturii, avertizând că „sunt prezentate publicului 17 sculpturi, falsuri grosolane, care nu se ridică peste nivelul produselor de artizanat kitsch”. Semnatarii – printre care sculptorul Mircea Spătaru, Barbu Brezianu, Sultana Maitec, Vasile Gorduz – cereau oprirea „acestei agresiuni fără precedent asupra artei românești”.

Apelul lor nu a fost ascultat. Dosarele se plimbau prin sertarele Poliției și Parchetului. Nimeni nu mișca un deget.

Afacerea „Negresse”: Cum se fabricau miliardele

Garda Financiară documenta în 2004 o afacere emblematică: o sculptură atribuită lui Brâncuși, intitulată Negresse, era vândută de Alexandru Bogza propriei societăți comerciale, Delta Telecom SA, la prețul de 1.860.000 de dolari. Tranzacția servea la acoperirea avansurilor de trezorerie ridicate de administratorul Adrian Bogza – sume care ajunseseră la 21 de miliarde de lei.

Ironia supremă? Conform surselor din mediile criticilor de artă brâncușiană, opera Negresse nici măcar nu exista în bibliografia sculptorului român. Brâncuși realizase o singură operă asemănătoare ca nume, Negresa blondă, care se regăsea în colecții occidentale. Dar lipsă de fonduri, instituțiile statului nu putuseră stabili prin expertiză că Negresse era un fals sau o invenție.

Înțelegem acum de ce Brâncuși a ales Parisul

Privind în urmă la aceste evenimente, devenim mai triști, dar și mai înțelegători. Înțelegem de ce Constantin Brâncuși a ales să plece la Paris în 1904. Înțelegem de ce acolo, în Franța, genialul sculptor român a fost tratat cu respect, admirație și profesionalism. Înțelegem amara zicală: nimeni nu este profet în țara sa.

La Paris, Brâncuși găsise un mediu care prețuia arta pentru valoarea ei intrinsecă, nu pentru cât poate fi transformată în monedă de schimb. Găsise colecționari care cumpărau opere pentru frumusețe, nu pentru a le lăsa gaj la bănci. Găsise critici care scriau despre artă din pasiune, nu pentru a autentifica falsuri.

În România anilor 2000, numele său era folosit pentru escrocherii. Opere false circulau cu expertize semnate de morți. Brâncușii la kilogram alimentau afaceri dubioase, în timp ce autoritățile stăteau cu mâinile în sân.

Cumințenia Pământului: Eternă așteptare

Ironia supremă vine din soarta Cumințeniei Pământului, una dintre cele mai valoroase opere autentice ale lui Brâncuși. În 2016, statul român a încercat să cumpere sculptura pentru 11 milioane de euro. A lansat campania „Brâncuși e al meu”, a strâns 1,28 milioane de euro de la peste 100.000 de donatori, dar nu a finalizat tranzacția.

Din banii donați, doar 657.000 de euro au fost returnați cetățenilor. Restul,aproximativ 623.000 de euro, au devenit venit la bugetul de stat. Opera a rămas în proprietate privată, expusă rar, cu costuri uriașe de asigurare plătite de proprietari, în timp ce statul nu a mai reluat niciodată negocierile.

Cumințenia Pământului așteaptă, cuminte, vești de la statul român. La fel cum a așteptat în 2004, când gruparea Brâncuși opera liber. La fel cum așteptase în comunism, când fusese confiscată. Ea este, cum spunea Constantin Noica, „cuminte şi chiar înţeleaptă, pentru că nu are nimic diabolic în ea”.

Concluzia amară: Când nu se poate fura, nu ne putem mobiliza

Douăzeci de ani după dezvăluirile din 2004, lecția rămâne neinvățată. Atunci când era vorba de afaceri dubioase, de falsuri și înșelătorii, Gruparea Brâncuși opera cu complicități în instituțiile statului. Când vine vorba de salvarea unei opere autentice, de valoare incalculabilă, statul nu găsește resurse, nu găsește voință, nu găsește soluții.

România lui 2026 seamănă mult cu România lui 2004: un loc unde falsurile circulă mai ușor decât adevărul, unde birocrația ucide inițiativa, unde patrimoniul cultural este tratat ca o povară, nu ca o comoară iar cultura întotdeauna subfinanțată. Un loc unde, din păcate, încă înțelegem prea bine de ce Brâncuși a ales Parisul.

Cumințenia Pământului, creată în 1907, cioplită în calcar în aceeași perioadă cu Sărutul și Rugăciunea, continuă să aștepte. Cuminte. Înțeleaptă. Și nespus de tristă, ca toți cei care au iubit-o cu adevărat.

Sculpturile false ale Grupării Brâncuși au dispărut în negura timpului. Opera autentică, Cumințenia Pământului, valorată la 70 de milioane de euro, rămâne blocată de birocrație și indiferență. Când nu se poate fura, pur și simplu nu ne putem mobiliza. Aceasta este concluzia amară a unei povești care continuă și astăzi.

CITEȘTE ȘI: Românul care l-a decorat pe Putin. Prietenia începută pe tatami în 1999

Criza E.coli care a speriat România: isteria castraveților de acum 15 ani, când nimeni nu mai îndrăznea să mănânce legume crude