Mircea Badea, cu o privire tare dură, a stat încordat ore în șir la piscină și… + Adina Halas, la plajă

Mircea Badea (51 ani), soția lui, Carmen Brumă (48 ani), dar și prietenii de familie, Adina Halas (45 ani) & soțul, și-au rezervat ultimul weekend de vară la ”Dorna”, în Mamaia. Și le-a plăcut (😂), dacă este să o credem pe cuvânt pe doamna Badea-Brumă. Care a postat ”Ne-a plăcut, mai venim” și link spre hotelul cu pricina. Că, deh, și gazdele par să fi fost amabile cu masa, cazarea și accesul la piscină. 

Dar nu despre aceasta vrem să scriem azi, ci despre Mircea Badea, care a lăsat deoparte studiourile Antenei 3 și a ținut să ”prindă” ultimul bronz al verii. Prezentatorul a apărut la piscină la bustul gol, etalându-și cu mândrie mușchii încordați, lucrați la sală. În permanență însă încordat și dur. Dur de tot.

Spre dezamăgirea admiratoarelor lui, nu a fost singur în escapada estivală. L-au însoțit și partenera sa, Carmen Brumă, precum și Adina Halas cu soțul ei. Îmbrăcat într-un șort roșu ușor mulat și accesorizat cu ochelari de soare, vedeta Antenei 3 părea că știe exact efectul pe care-l produce. CANCAN.RO vă prezintă imagini în exclusivitate.

Mircea Badea, la bustul gol pe litoral

Mircea Badea, încordat și supt

Celebrul prezentator a renunțat la hainele de gală. Și a apărut la bustul gol, supt, lăsând să se vadă fiecare fibră asudată la sală. În ciuda unduielilor senzuale ale celor două prezențe feminine, Badea a captat toate privirile. Îmbrăcat doar cu un șort roșu ușor mic și cu ochelari de soare negri.

Dar să nu o uităm pe doamna Badea-Brumă (48 ani), care primește și ea un 10 din partea noastră. Cu un fizic de invidiat la vârsta sa și care nu-și trădează sub nicio formă etatea și faptul că este mama unui băiat chiar mare, doamna Carmen e wow. Are abdomenul plat și picioarele cu grijă lucrate și demonstrează că anii de sport și alimentație sănătoasă dau roade. Iar rezultatele sunt spectaculoase. Despre colega Adina Halas nu zicem nimic că acolo e război mare cu nenorocita de celulită care a cam preluat puterea, dar sigur, până la anul, cu un oarecare efort, poate se rezolvă și problema aceasta!

Adina Halas e într-un mare război cu celulita

(ACCESEAZĂ ȘI: Mircea Badea și Carmen Brumă, accident auto în Corfu: „Urmează curbă la dreapta. Volanul virează, mașina nu” )

Citește și: MIRCEA BADEA, BĂTUT PÂNĂ LA SÂNGE! RELATARE FABULOASĂ A VEDETEI ANTENA 3 CARE L-A FĂCUT PE MIHAI GÂDEA SĂ IZBUCNEASCĂ ÎN RÂS

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cazul impresionant al femeii care suferea de gigantomastie. Cum a ajuns de la cupa F la cupa C. „Sânii imenși deveniseră o povară!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cazul impresionant al femeii care suferea de gigantomastie. Cum a ajuns de la cupa F la cupa C. „Sânii imenși deveniseră o povară!”
FOTO. Considerată „cea mai sexy femeie din lume”, blonda a dezvăluit un „secret” intim și a devenit virală
Prosport.ro
FOTO. Considerată „cea mai sexy femeie din lume”, blonda a dezvăluit un „secret” intim și a devenit virală
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
Click.ro
Cine este soțul Mirelei Vaida și cu ce se ocupă. Vedeta a refuzat să meargă cu el la Asia Express
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Digi 24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
Gandul.ro
Astăzi este votul decisiv pentru Guvernul Niculescu. Cum arată ultimele calcule pentru votul de învestire și care este programul
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui