Carmen Harra, ce tragedie. Soțul ei a murit. „Știam de la început când va muri”

Carmen Harra, ce tragedie. Soțul ei a murit. "Știam de la început când va muri"
Carmen Harra, ce tragedie

În urmă cu 9 ani, Carmen Harra a trecut printr-o tragedie îngrozitoare. Și-a pierdut soțul. Însă este cutremurător faptul că ea a știut, timp de 27 de ani, că sufletul-pereche nu va ajunge la vârsta de 60 de ani. 

Celebra clarvăzătoare a trebuit să trăiască peste douăzeci de ani cu certitudinea că soțul ei nu va atinge vârsta de 60 de ani. ”Era un sentiment intens”, declară ea, rememorând perioada în care soțul ei trăia.

„L-am cunoscut pe soţul meu după două zile şi ne-am căsătorit după trei săptămâni. Eram noi doi împotriva lumii. Era un sentiment intens, care a continuat şi după trecerea lui în nefiinţă. Soţul meu venea cu florile la uşă. Eu fac calcule şi am ştiut de la început când va muri. Ştiam că el nu va depăşi vârsta de 60 de ani. Aveam lacrimi în ochi şi îi spuneam în glumă sau în serios că el trăieşte mai mult decât mine”, a spus Carmen Harra la „Răi da Buni”.

Virgil, soțul lui Carmen Harra, a murit la 59 de ani, din cauza cancerului la plămani. Cei doi au trei fete impreună, iar bărbatul a fost întotdeauna o prezentă discretă. Carmen și Virgil s-au cunoscut în Statele Unite ale Americii (SUA) și s-au indrăgostit la prima vedere. Dragostea prezicătoarei pentru soțul său s-a păstrat și după decesul acestuia, din anul 2009.

„Îngerul meu din Ceruri, te voi iubi întotdeauna. Dragostea nu moare niciodată”, a fost mesajul pe care Harra l-a postat în dreptul fotografiei cu soțul ei.

Carmen Harra și soțul său

Citește și: FOTOGRAFIE DE COLECȚIE. CUM ARATA CARMEN HARRA ÎN URMĂ CU 30 DE ANI

Carmen Harra, previziuni sumbre pentru 2019

Carmen Harra susține că viața românilor în plan social se va schimba. Totodată, susține că nu vor exista pierderi de vieți omenești în acest an.

„Anul 2019 este guvernat de cifra 3 și de planeta Jupiter. Va fi un an de stabilitate, dacă ne gândim la Biblie, la Cruce, la Sfânta Treime, triughiul este cel mai stabil element. Anul acesta va fi un an de rezoluție, în care multe dintre lucrurile începute în 2018 se vor rezolva în 2019. La 30 de ani de la Revoluție, o să vedem o manifestație puternică în România, o schimbare de Guvern, de regim, așa cum nu am mai văzut din 1989. Asta nu înseamnă că vor muri oameni, nu înseamnă că vor fi împușcături, dar anul acesta întreaga lume va fi zguduită pe plan politic. 2019 va intra în istorie, la fel cum a făcut-o 1989, vom avea parte de niște schimbări incredibile!”, a spus Carmen Harra.

Citește și: CARMEN HARRA, PREVIZIUNI SUMBRE PENTRU ANUL 2019. “LA 30 DE ANI DE LA REVOLUȚIE, O SĂ VEDEM O…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta