Catedrala Sfântul Iosif este un monument istoric, lăcaș de cult care servește drept catedrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.
Catedrala a fost construită între anii 1875-1883 după planurile arhitecților Carol Benesch și Friedrich Schmidt din Viena. Ca stil împrumută caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 metri lungime și 22 metri lățime. Este cea mai cunoscută biserică romano-catolică din București.
Catedrala a fost consacrată de arhiepiscopul Ignatius Paoli, la 15 februarie 1884; au fost prezenți „toți preoții Arhidiecezei, toți seminariștii, întregul corp diplomatic acreditat la București, președintele Consiliului de Miniștri, președintele Senatului, primarul Capitalei și mulți alții. Mihail Kogălniceanu a fost surprins și impresionat de măreția construcției, a declarat în același an, de la tribuna Parlamentului, că „este cel mai frumos edificiu religios care există în România.”
Hramul catedralei a fost ales în cinstea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Sărbătoarea hramului catedralei este ziua de 19 martie.
Ctitorul catedralei este episcopul Ignatius Paoli. Construcția a fost realizată la acea vreme din banii credincioșilor din București, dar și din donații provenite de la personalități consacrate. Lucrările au fost conduse până în anul 1880 de către călugărul Alfons Zegers, arhitect în formare. El a fost chemat la București de la mănăstirea pasioniștilor din Dublin, de către episcopul Paoli. Începând cu anul 1880 lucrările în regie proprie au fost conduse de arhitectul român Carol Benesch.
Lipsa de fonduri și izbucnirea Războiului de Independență din 1877 au făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată.
Structura de rezistență a catedralei este pusă însă în pericol de construirea, începând cu finalul anilor 1990, la mai puțin de zece metri de clădire a unui bloc de birouri, denumit Cathedral Plaza, clădire a cărei construcție a fost declarată ilegală.
CITEŞTE ŞI: ISTORIA FASCINANTĂ A PALATULUI CEC, O EMBLEMĂ A ”MICULUI PARIS”
Altarul principal al Catedralei a fost executat la Roma, din marmură albă de Carrara, după planurile arhitecților Friedrich Schmidt și Carol Benesch, și apoi montat la București de specialistul Niccolo Orassi. Tâmplăria tavanului aparent a fost executată la Brașov.
Firma Mayer din München a executat vitraliile originale, distruse la bombardamentele din 1944, cele opt tablouri mari dintre ferestrele absidei cu scene din viața Sfântului Iosif și a Sfintei Familii, cele șapte medalioane de pe pereții navei centrale, mozaicul „Maica Domnului” și cei doi îngeri de deasupra portalului exterior al Catedralei, ca și sculpturile din lemn ale amvonului și ale băncii pentru Sfânta Împărtășanie.
Pictura decorativă a navei centrale a Catedralei a fost executată de către Georg Roder din München, iar pictorul Fr. Elsner a executat pictura decorativă din capela baptisteriului și din navele laterale ale Catedralei. Îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor și a pereților este opera atelierului italian al fraților Aterio.
Vitraliile actuale sunt concepute și executate de cuplul Natalia și Ion Brodeală în 1980. Orga Catedralei este una dintre cele mai bune orgi de concert din România. Ea este acționată de un sistem electropneumatic, are 3 claviaturi, 3.375 de fluiere, 54 registre principale și 36 registre auxiliare, cu posibilitățile ample de combinații necesare practicii concertante. Orga a fost construită și montată de firma Leopold Wegenstein din Timișoara în anul 1930.
VEZI ŞI: BISERICA STAVROPOLEOS. AFLĂ DETALIILE NEŞTIUTE DESPRE ISTORIA SA FASCINANTĂ
Între octombrie 2009 și aprilie 2010 a fost restaurată de către constructorul de orgi elvețian Ferdinand Stemmer de la atelierul de orgi din Hărman, județul Brașov.
Catedrala are 700 de locuri pe scaune, însă la capacitatea maximă poate primi aproape 2.000 de persoane.
Din păcate, aceasta a suferit mai multe avarii din cauza cutremurelor din anii 1929, 1940, 1977, 1986 și 1990. După fiecare cutremur catedrala a fost reparată și consolidată, dar numai pe porțiuni. De abia în anul 1991 au fost inițiate lucrări ample de consolidare.
Documentarea acestui material a fost făcută de Gândul.ro.