Categoria de pensionari români ale căror pensii vor crește în 2026. Câți bani vor primi în plus

Categoria de pensionari români ale căror pensii vor crește în 2026. Câți bani vor primi în plus

Românii stabiliți în Spania, care beneficiază de pensii din sistemul de asigurări sociale spaniol, primesc vești bune pentru anul 2026. Conform celor mai recente estimări realizate de Fundația Funcas, pensiile contributive vor fi majorate cu aproximativ 2,65%, în concordanță cu evoluția indicelui prețurilor de consum (IPC).

Această ajustare vine după creșterea de 2,8% din 2025 și marchează o perioadă de stabilizare economică, în care inflația este ținută sub control iar guvernul spaniol dorește să protejeze puterea de cumpărare a pensionarilor.

Câți bani vor primi în plus

Deși nu există statistici oficiale privind numărul exact al pensionarilor români din Spania, estimările arată că aproximativ 150.000 de români care au lucrat legal și au contribuit la sistemul de asigurări sociale spaniol beneficiază, în prezent, de pensie din partea statului iberic. Aceștia vor simți efectele creșterii anunțate începând cu luna ianuarie 2026.

Pentru o pensie medie de 1.510 euro lunar, o creștere de 2,65% se traduce printr-un plus de aproape 40 de euro pe lună, adică aproximativ 480 de euro în plus pe an. Chiar dacă procentul este mai redus față de anii anteriori, acesta menține stabil nivelul veniturilor persoanelor vârstnice, permițându-le să facă față creșterii moderate a prețurilor la bunuri și servicii.

Ajustarea va fi aplicată tuturor pensiilor contributive, de limită de vârstă, de invaliditate sau văduvie, conform formulei de reevaluare bazate pe inflație. Pensiile necontributive, destinate persoanelor care nu au acumulat perioada minimă de contribuții (15 ani), vor fi analizate separat, acestea beneficiind – de regulă – de creșteri mai consistente.

În 2025, pensiile necontributive au fost majorate cu 9%, ceea ce ar putea continua parțial și în 2026, în funcție de decizia guvernului spaniol. În cazul pensiilor contributive minime, stabilite în 2025 între 11.620 și 15.786 de euro anual, majorarea de 2,65% va aduce un plus de 307 până la 418 euro pe an. Asta înseamnă o creștere lunară între 20 și 30 de euro, în funcție de situația familială, dacă pensionarul are sau nu un soț/soție în întreținere.

Astfel, în 2026, o pensie minimă va ajunge la 1.156 de euro pe lună pentru persoanele cu soț/soție aflat în întreținere, respectiv 851 de euro pentru cele fără partener aflat în grijă.

La polul opus, pensiile maxime din sistemul spaniol, stabilite în 2025 la 45.746 de euro pe an (echivalentul a 3.267 de euro pe lună), vor fi majorate cu aproximativ 1.212 euro anual, ceea ce va ridica suma lunară la peste 3.350 de euro.

Creșterea planificată pentru 2026 este cea mai mică din ultimii trei ani, dar specialiștii subliniază că aceasta reflectă o perioadă de stabilitate economică și temperare a inflației, după o serie de ajustări mai ample:

  • 2,5% în 2022
  • 8,5% în 2023
  • 3,8% în 2024
  • 2,8% în 2025

Când vor intra pensiile în noiembrie 2025! Programul complet al Poștei Române + bănci

Cum strângi 1 milion de lei la pensie. Ce salariu trebuie să ai

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!