Potrivit unor surse care au preferat sa-si pastreze anonimatul, imediat dupa ce a reusit sa fuga din Romania, Boenica s-a indreptat catre statele europene unde exista o concentratie mare de infractori romani. Acesta a petrecut perioade lungi in Spania si Italia, apoi, sustin sursele noastre, ar fi plecat in Israel, insotit de un alt interlop celebru, cunoscut sub numele de Oneata, mare amator de jocuri de noroc. Acolo, Boenica si Oneata ar fi fost retinuti de politie, insa au fost eliberati la scurt timp, fara ca autoritatile de la Tel Aviv sa anunte Bucurestiul despre capturarea fugarului. Ulterior, Boenica s-a bucurat din plin de libertate, dovada fiind fotografiile pe care acesta le-a postat pe internet, in care apare in piscina unui hotel de lux dintr-o zona exotica.