Acasă » Știri » Ce acte sunt necesare pentru intabularea casei şi a terenului în anul 2025

Ce acte sunt necesare pentru intabularea casei şi a terenului în anul 2025

De: Denisa Iordache 21/05/2025 | 11:42
Ce acte sunt necesare pentru intabularea casei şi a terenului în anul 2025
Ce acte sunt necesare pentru intabularea casei şi a terenului. Sursă: Pixabay

Cumperi o casă în 2025? Sau poate ai moștenit un teren și vrei, în sfârșit, să-l ”pui în regulă”? Oricare ar fi situația, trebuie să știi un lucru clar: fără intabulare, legal vorbind, e ca și cum n-ai avea nimic. Nu poți vinde, nu poți dona, nu poți obține un credit ipotecar, ba chiar riști să pierzi totul în fața legii dacă altcineva face pasul înaintea ta.

Intabularea e cartea ta de identitate ca proprietar. Fără ea, casa sau terenul tău nu există în ochii statului. Hai să vedem ce presupune procedura asta și ce acte îți trebuie ca să-ți intabulezi bunul în 2025. 

CITEȘTE ȘI: Cât te costă să demolezi o casă în 2025? Tarifele și costurile suplimentare

Ce acte sunt necesare pentru intabulare

Dacă tocmai ai cumpărat sau ai construit o casă și vrei să fii recunoscut oficial ca proprietar, ai nevoie de următoarele documente:

  • Cerere-tip de înscriere: un formular standard de la Oficiul de Cadastru
  • Documentație cadastrală: făcută de un expert autorizat ANCPI: include planuri, măsurători și alte detalii tehnice
  • Actul de proprietate: contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, donație sau hotărâre judecătorească
  • Certificat fiscal: de la primărie, ca să dovedești că ești la zi cu taxele
  • Copii după actele de identitate ale proprietarilor
  • Certificat de atestare a edificării construcției: confirmă că ai construit legal
  • Autorizație de construire: dovada că ți s-a permis legal să ridici imobilul
  • Dovada plății taxei de intabulare: chitanța către OCPI

Pentru intabularea unui teren, lista este puțin diferită:

Cerere-tip de înscriere, ca și la casă 

  • Documentație cadastrală: tot cu ajutorul unui expert ANCPI
  • Actul de proprietate: contract, moștenire, donație, hotărâre judecătorească etc.
  • Certificat fiscal: de la primărie, fără datorii pe teren
  • Copii după buletinele proprietarilor
  • Declarație privind limitele proprietății: în care confirmi că ești de acord cu vecinii
  • Plan parcelar: obligatoriu dacă terenul e în extravilan
  • Dovada plății taxei de intabulare: chitanța de la OCPI

Cât durează și cât costă?

În medie, procesul durează între 15 și 30 de zile lucrătoare, dar poate fi mai rapid dacă plătești în regim de urgență. Cât despre costuri:

  1. Pentru o casă veche: cam 1.400 lei, plus taxa OCPI de 120 de lei
  2. Pentru o casă nouă prețul poate urca la 1.600 lei, cu o taxă extra de 8lei/mp și 0.05% din valoarea de impozitare
  3. Pentru terenuri extravilane: d la 1.500 lei în sus, în funcție de mărime și amplasare

De ce e vitală intabularea? Pentru că fără ea:

  1. Nu poți vinde sau ipoteca imobilul
  2. Nu poți dovedi că ești proprietar, deci poți fi contestat în instanță
  3. Nu poți accesa credite imobiliare
  4. Dacă nu o faci timp de 3 ani, altcineva poate cere să i se intabuleze bunul tău pe numele lui

Așa că dacă ai o casă sau un teren neintabulat, nu amâna! În 2025, actele sunt clare, procesul e standardizat, iar riscurile sunt prea mari ca să le ignori.

CITEȘTE ȘI: Cum arată casa de 190 mp și teren de peste 1000mp, scoasă de ANAF la licitație. Locuința e în Călărași

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×