Ce-am patit cu avionul pana in Grecia

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

DIFERENTE. In contrast cu splendida insula de destinatie, Corfu (medalion), conditiile asigurate de Blue Air pe parcursul calatoriei sunt infernale Aventura. Zborul cu Blue Air de la Bucuresti pana in insula Corfu s-a dovedit un cosmar Horia Tabacu Drumul cu avionul companiei Blue Air de la Bucuresti pana intr-o insula din Grecia a fost foarte neplacut. Am platit 250 de euro de persoana si totul a fost pe dos. A plecat cu intarziere, nu au fost locuri rezervate in avion, aeronava arata ca intr-un film cu Elvis Priesley, produsele servite la bord s-au vandut la suprapret, am calatorit in zgomot de motor si intr-un miros care ti-ar fi facut frica daca nu ar fi fost si muste… Dar impresia proasta a inceput de la Aeroportul Otopeni.

PRELUDIU. Atmosfera de talcioc din aeroportul Henri Coanda ii „caleste” pe pasagerii companiei Blue Air, inainte ca acestia sa urce la bord Muste, teroare si caini, pe aeroportul Otopeni

Duminica dupa-amiaza am ajuns cu masina la peronul plecari si nici nu am apucat sa dau jos bagajele ca un tanar, cu statie de emisie-receptie, la care nu se auzea nimic, a tipat la mine sa plec. Asa trebuie, m-am gandit, a fost 11 septembrie, suntem parteneri cu americanii, sunt treburi care ma depasesc si nu se comenteaza. Am intrat repede in aeroport. Aerul conditionat nu se simtea si erau muste. Mai vazusem asa ceva, dar caini nu. M-am asezat la coada la ghiseul unde trebuia sa stau. Cainii de la coada de Milano latrau la cei de la coada de Bergamo, stapanele, doua doamne grase, se priveau rece. Cainii erau totusi draguti. La coada mea, oamenii vorbeau ca Blue Air, cu care urma sa zburam, nu ar fi o companie chiar buna. Cu cuvintele astea am trecut de verificarea bagajelor. Am asteptat mai mult de o jumatate de ora, dar a trecut. Eram supravegheati de alti tineri cu statii de emisie receptie, din care nu se auzea nimic. Dar, Doamne fereste sa se auda! La ghiseul meu am aflat ca nu sunt locuri rezervate in avion, fiecare cum prinde. Incet-incet, am ajuns la alti tineri cu statii, care se comportau si mai important pentru ca aveau uniforme. Era foarte cald si mustele ne insoteau. Poate asa se explica de ce erau si ei nervosi, sau prea vigilenti. Pentru ca o fetita cam de cinci ani nu a vrut sa treaca prin zona de verificare, care piuie, fara mamica ei. Antiteroristii s-au sifonat, desi nu piuia nimic in jur. Fetita s-a speriat, mama a protestat, s-au spus cuvinte urate, dar nu grave. Am trecut, gandindu-ma ca asa este cand esti printre marile puteri ale lumii. Bine ca am trecut si bine ca am avut bani pentru ca, inainte de imbarcare, preturile la barurile de zi, din aeroport, sunt de cinci ori mai mari decat cele din Bucuresti. Avionul a decolat cu o jumatate de ora intarziere. Nu ne-a spus nimeni nimic. Ne-am suit intr-un autobuz si am tot mers pe pista aeroportului. Cladirea centrala s-a indepartat, am ajuns undeva departe, printre avioane cu elice, spre o margine de loc si, parca, de timp. Ne-am suit in avion buluc, dar fiecare a gasit loc. Insotitoarele de bord erau placute, intre doua varste, dar nu scriu mai mult despre ele pentru ca una citea Cancan si mi-a placut. Am prins loc in partea din spate a avionului unde motorul era asurzitor si mirosea a fier vechi combinat cu o „mireasma” de abator. Am decolat cu emotie. O insotitoare mi-a spus ca avionul este mai batran cu o luna decat varsta ei. Totusi aeronava era vopsita frumos si m-am gandit cu nostalgie la filmele cu Elvis. S-a anuntat la microfon ca numai apa se serveste gratis, restul contra cost, dar aveau doar apa plata. Altfel, preturi mari: un nes si un sandvici 46.000 de lei vechi si, dupa proteste, doar 24.000 de lei vechi. In Corfu, unde am ajuns, in sfarsit, motiv pentru care nu as putea decat sa multumesc Companiei Blue Air, hotelul Louis Grand, unde fusesem si anul trecut era, parca mai bun, putin renovat. P.S.: Sunt curios cum va fi zborul duminica viitoare, cand ma intorc.