Ce diferență de vârstă e între Betty Salam și Cătălin Vișănescu. Concurenta de la Asia Express și-a cunoscut soțul la 15 ani

Publicat: 04/03/2024 | 13:53

Ce diferență de vârstă este între Betty Salam și Cătălin Vișănescu, soțul ei? Formează un cuplu de 9 ani și s-au cunoscut pe vremea când artista avea doar 15 ani. Fiica lui Florin Salam va pleca alături de partenerul său în aventura de pe Drumul Zeilor al noului sezon al emisiunii fenomen Asia Express sezonul 7.

Fiica lui Florin Salam se bucură de un adevărat succes în industria muzicală. Betty nu este străină camerelor de filmat, așa cum se întâmplă în cazul lui Cătălin Vișănescu. Întotdeauna, soțul artistei a preferat să stea departe de luminile reflectoarelor și de ochii curioșilor.

Concurenții de la Asia Express sezonul 7 au fost mereu foarte discreți în ceea ce privește viața de familie. Betty Salam și Cătălin Vișănescu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, fiind împreună de nouă ani.

Citește și: DE CE ÎI ESTE GROAZĂ LUI BETTY SALAM LA ASIA EXPRESS! MI-E FRICĂ!” MESAJUL PENTRU FLORIN SALAM

Betty Salam și soțul ei s-au cunoscut pe vremea când ea avea doar 15 ani. Cu câți ani este mai mare Cătălin Vișănescu

În 2018, după șase ani de relație, cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. În același an, fiica lui Florin Salam a devenit mamă pentru prima oară. Cei doi au împreună un băiețel. Cu toate că sunt îndrăgiți de multe persoane, urmăritorii lor nu știu că între ei există o diferență destul de mare de vârstă.

În urmă cu ceva timp, Betty Salam a mărturisit că soțul ei este mai mare cu 11 ani decât ea. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când fiica manelistului avea doar 15 ani.

„Diferența de vârstă este de 11 ani între noi. Ne-am cunoscut printr-o prietenă foarte bună, eram cu muzica atunci, Georgiana mă machia. Trebuia să merg la o emisiune seara, prin chestia asta.., a fost destinul acolo.

Au fost niște chestii foarte ciudate, eu trebuia să fiu machiată de o altă fată. Cătălin se uita la televizor și m-a văzut pe mine la televizor și i-a spus mamei lui „Ea o să fie nevasta mea”. Eu aveam 15 ani, el avea 24-25. Asta a fost înainte ca noi să ne cunoaștem.

Apoi ne-am cunoscut la un StandUp, nu pot spune că la mine a fost dragoste la prima vedere, eu eram foarte fricoasă, îmi era frică de oameni. El m-a scos în mare parte din asta, din stările alea, el m-a ajutat pe mine, nu psihologul.

Mă sprijină, mă sprijină în continuare în muzică. Au fost și discuții pe tema geloziei, dar nu m-a pus niciodată să renunț. E ca și când l-ai pune să renunțe la munca lui, e ceea ce îmi place să fac și de aici îmi câștig banii”, a dezvăluit Betty Salam pentru viva.ro.

Citește și: BETTY SALAM ȘI SOȚUL EI, CĂTĂLIN VIȘĂNESCU, NU AU LINIȘTE DIN CAUZA BĂIEȚELULUI: ”NE OMORÂM!”