Ce durere avea Rareș Ion în suflet. Un prieten dezvăluie adevărul: „Poate să fie și asta cauza unui consum”

Puțini știu cu ce durere trăia Rareș Ion în suflet! Un apropiat a dezvăluit adevărul despre o mare lispă din viața tânărului! Cum se ajunge de la un model în copilărie la consumul de substanțe interzise?

Într-o discuție sinceră și profundă moderată de Livia Șandru, un tânăr care l-a cunoscut pe Rareș Ion a povestit despre prieteniaa lor, despre suferințele ascunse în spatele aparențelor și despre realitatea dură pe care o trăiesc adolescenții din anturaje periculoase. Interviul scoate la lumină traumele unei generații care ajunge să caute alinare în substanțele interzise.

Livia Șandru: Cum l-ai cunoscut pe Rareș?

Prietenul lui Rareș Ion: Din același anturaj cu care stăteau ei, adică am fost împreună cu o fată și mi-a făcut prezență cu un băiat, îl chema Tudor și el se știa cam cu tot anturajul. Și am fost la băiatul acesta acasă, au venit și restul, adică inclusiv Rares. Așa am început să-i cunosc, mergând la băiatul acesta acasă, stăteam acolo, consumam și atât, asta era tot ce se întâmpla, era singurul lucru care ne lega, consumul.

Livia Șandru: Ți-a atras atentia cu ceva? Era cumva un copil special?

Prietenul lui Rareș: Clar, avea un gol în el, adică clar, era zdrobit și cam de asta stăteam și eu cu anturajul ăsta, pentru că mă uitam la oamenii ăștia, eu încă nu ajunsesem atât de rău, dar mă uitam așa, în special la Tudor, care la momentul ăla era într-o situație… doarmea pe el. Adică era într-o stare foarte deplorabilă și când l-am văzut, mi s-a rupt așa, inima, pentru că și de asta am început să stau cu el.

Livia Șandru: Ați vorbit?

Prietenul lui Rareș: Da, am fost prieteni. Nu mi-a spus multe despre viața lui, știu că…

Livia Șandru: Ce-l durea? Avea ceva, supărare?

Prietenul lui Rareș: Sincer, probabil moartea fostei lui iubite, Ana Albescu, nu știu dacă o știți, era și ea din acel anturaj, o fată de în jur de 14 ani, care consuma și cred că asta l-a rănit destul de mult pe băiatul ăsta. Sincer, despre Rares nu știu multe, totuși am auzit că are lipsa unui tată și de multe ori poate să fie și asta cauza unui consum.

Livia Șandru: Cu cine era Rareș cel mai apropiat, știm? Tu ai văzut?

Prietenul lui Rareș: Era apropiat de Tudor, asta știu sigur.

Livia Șandru: Și Tudor e fostul iubit al Anei Albescu care a murit și ea.

Prietenul lui Rareș: Suflete zdrobite, sincer. Așa i-am văzut dintotdeauna.

Livia Șandru: Zi-ne acum povestea ta!

Prietenul lui Rareș: Eu am fost crescut într-o familie foarte bună, foarte frumoasă, adică niște părinți absolut minunați. Sincer, nu-i merit la ce le-am făcut.

Livia Șandru: Acum că ești pe drumul cel bun, ba da, îi meriți. Și trebuie să ai tu încredere în tine și să te gândești că va veni și ziua în care vor fi total mândri de tine.

Citește și: Rareș Ion a mai fost la un pas de moarte, dar mama lui reușise să-l salveze în ultima clipă. Dezvăluiri uluitoare: ”Eu 4 minute am fost mort!”

Prietenul lui Rareș, dezvăluiri despre transformarea pe care a avut-o

Prietenul lui Rareș a povestit cum a ajuns pe drumul substanțelor interzise, totul în ciuda faptului că provine dintr-o familie bună și de mic a avut o pasiune pentru desen.

Prietenul lui Rareș: Clar, asta îmi doresc! Am avut o familie foarte bună, pot să zic asta, deci de mic m-au dat la tot felul de chestii, cursuri, grădinițe, înot.

Livia Șandru: Ce îți plăcea cel mai mult și cel mai mult?

Prietenul lui Rareș: Când eram mic, păi îmi plăcea să desenez și încă îmi place, încă am o pasiune pentru desen, sincer, pentru artă și… Pe mine mă cheamă Bogdan Burete și am fost foarte hărțuit pe chestia asta și… Oamenii s-au luat de mine, pur și simplu, pe la școală, peste tot. (…) Eu am fost un copil mai sensibil, așa, și pe mine chiar m-a deranjat. Clar, m-a supărat lucrul ăsta și stăteam cu oricine ca să primesc atenție, stăteam cu absolut oricine, pentru că nimeni nu-mi oferea asta, nu prea aveam nimic în comun cu oamenii ce aveau, ei ascultau muzică mișto, eu nu eram mișto. Eu eram copil cuminte și și-au bătut joc de mine și am vrut și eu validarea asta, să simt atenția asta, să fiu apreciat de oameni, să am prieteni, să am un anturaj și am căutat-o eventual în substanțe.

La început n-am știut, adică a fost doar o curiozitate. Dintr-o curiozitate s-a transformat în plăcere, adică am căutat extazul, mă făcea să mă simt clar că cineva, îmi dădea o personalitate așa. A venit și cu consecințele, adică clar ăsta e drumul pentru toată lumea, nu există… Eu am fost sincer salvat când am ajuns aici pentru că eu aveam tot alte mentalități înainte, adică eu credeam că îmi face bine consumul, credeam că mă face cineva.

Livia Șandru: Și ai văzut că nu e așa.

Prietenul lui Rareș: Da! Convingerile mele au fost rupte, adică zdrobite chiar. Am fost internat la psihiatrie de mai multe ori, anul trecut. Ceea ce pot să zic că a fost consecința mea, adică eu am consumat încât să ajung acolo. A fost total alegerea mea să ajung acolo și totuși dădeam vina pe alți oameni, adică dădeam vina pe părinții mei.

Livia Șandru: Lor ce le reproșai, dacă pot să te întreb? Că nu au grijă de tine? Că nu sunt suficient de aplecați la problemele tale?

Prietenul lui Rareș: Clar, atunci le reproșam multe și nu vedeam că ei încearcă să mă ajute. Eu credeam că vor să-mi fac rău, credeam, când mă internau pe la spital, că vor să văd și să simt ce se întâmplă acolo, dar nu. Pur și simplu, voiau să mă țină departe de droguri. Și le reproșeam.

Livia Șandru: Ce îți lipsea? Dacă te pot întreba.. Mie îmi place că vorbești și îmi place că ați lucrat mult la partea asta. E foarte, foarte important să comunicăm. Întotdeauna, nu de cele mai multe ori. Întotdeauna comunicarea ne salvează. Și eu am fost un elev, deși nu par, care am trecut prin ceea ce numim acum bullying, pentru că învățam foarte bine. Eu întotdeauna eram cu mâna pe sus la școală și aveam foarte mulți colegi care nu suportau să vadă lucrul ăsta la mine. Dar nu m-am lăsat. Deși cumva mă tratau așa ca pe tocilara clasei, dar am zis: „Nu-i nimic! O să vedeți în timp că mi-a ajutat faptul că am fost tocilara clasei”. Și îmi vedeam de drumul meu, dar de foarte multe ori sufeream că nu eram eu aia cool din clasă. Nu se uita lumea la mine ca la o colegă șmecheră. Nu eram șmecheră, învățam de dimineață până seara. Nu era nicio șmecherie, dar eu tot timpul mă gândeam: „Lasă că odată și odată o să mă distrez eu”. Încă n-a apărut momentul ăla. În continuare învăț că asta e viața mea, am ales drumul ăsta. Dar, sigur, mi-e drag când fac o mulțime de lucruri care lasă urme în urmă și urme bune. Când văd și alți oameni care fac lucruri extraordinare pentru semenii lor, îmi vine să mă duc și să-i strâng în brațe și să zic: „Ce pot să fac să afle toată lumea ce faceți voi?”

Citește și: Noi detalii în cazul lui Rareș Ion! Ce au găsit anchetatorii în buzunarul lui Tudor Duma